Baia Mare: Vizibilitate scazuta sub 50 de metri din cauza ceţii

Baia Mare: Vizibilitate scazuta sub 50 de metri din cauza ceţii

Fenomenul de ceaţă este semnalat la nivelul municipiului Baia Mare şi în zona limitrofă a acestuia. Pe unele tronsoane de drum şi artere de circulaţie vizibilitatea este scăzută sub 100, respectiv sub 50 de metri. Ceaţa este asociată cu depunere de chiciură.

Comitetul Judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zonele cu ceaţă, la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.