SIGHET: A fost implementată posibilitatea de parcare cu plata prin SMS

SIGHET: A fost implementată posibilitatea de parcare cu plata prin SMS

De la începutul acestei luni a fost implementată la nivelul municipiului Sighetu Marmaţiei posibilitatea de parcare cu plata prin SMS. În acest sens s-a efectuat o campanie de informare din partea serviciilor direct implicate, s-au montat indicatoare cu locurile în care se află astfel de parcări şi cu modalitatea de plată explicată pas cu pas.
Conform noii Hotărâri de Consiliu Local numărul 7/2014, parcările din municipiul Sighetu Marmaţiei inscripţionate, marcate şi cu indicatoare vizibile de parcare cu plată, funcţionează pe baza achiziţionării de tichete de la magazinele sau chioşcurile din Sighet, pe baza de abonamentelor întocmite la Primăria Sighet, dar de luna aceasta şi pe baza plăţii prin SMS a parcării. Regulamentul de funcţionare a serviciului de plată a parcărilor prin autotaxare este clar şi concis explicat prin intermediul noilor indicatoare.
„Acele indicatoare despre care vorbim sunt destul de des amplasate. În momentul de faţă parcările cu plată în Sighet sunt efectiv numai pe centru, mai puţin strada Basarabiei, care este o stradă colaterală, iar pe viitor se vor amenaja celelalte parcări, zona BIG, zona Independenţei. În acest caz nu aplicăm sancţiuni pentru acele zone decât pentru cele special amenajate”, a declarat Gheorghe Zerni, reprezentantul Biroului Spaţiu Locativ din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei.
Beta: Poliţia Locală a început deja să-şi facă treaba, aşa că atrage atenţia şoferilor asupra faptului că sunt pasibili de amenzi în condiţiile în care nu folosesc nicio modalitate de autotaxare.
„Referitor la plata prin SMS, acest program este conectat la un aparat performant în care este instalată o aplicaţie conectată prin wireless la o imprimantă pe care poliţistul local o poartă cu el. Acel bon este aplicat şoferului pe maşină într-un loc vizibil, iar el are posibilitatea ca în 48 de ore să plătească jumătate din minimul amenzii contravenţionale, ceea ce înseamnă 25 de lei”, a declarat Iulian Băndean, agent superior în cadrul Poliţiei Locale Sighetu Marmaţiei.
După cele 48 de ore, amenda contravenţională este cuprinsă între 50 şi 100 de lei. Desigur că cetăţenii pot să depună contestaţii în acest sens. În ceea ce priveşte Poliţia Locală, va prezenta la un eventual proces dovezile care stau la baza contravenţiei aplicate şi anume fotografiile efectuate la faţa locului în care vor fi precizate atât datele de identificare ale autoturismului, cât şi data şi ora la care a fost surprins. O problemă cu care se confruntă însă cei de la Spaţiul Locativ este cea a cetăţenilor care deţin abonamente de riverani pe raza municipiului.
 „Doresc să fac un apel către cetăţeni şi anume faptul că de fapt abonamentul de riveran reprezintă doar un abonament pentru cel ce nu are un garaj sau o parcare, iar pentru achiziţionarea lui necesită o cerere în scris prin care să facă dovada domiciliului. Acea dovadă trebuie să reiasă şi din actul de identitate al maşinii, dar să ia la cunoştinţă un singur lucru: prin abonamentul de riveran nu are dreptul să parcheze decât în acea parcare”, a mai precizat Gheorghe Zerni, reprezentant Biroul Spaţiu Locativ din cadrul Primăriei Sighet.
În situaţia în care doresc să utilizeze o altă parcare, aceşti cetăţeni trebuie să folosească o altă modalitate de taxare, fie prin intermediul tichetelor de parcare, fie al abonamentelor sau mai nou prin SMS. Programul de funcţionare al parcărilor cu plată este de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00, iar în afara acestui program, parcările din municipiu sunt gratuite pentru toţi cetăţenii.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.