SIGHET: 60% dintre contribuabilii sigheteni şi-au plătit până acum taxele şi impozitele

SIGHET: 60% dintre contribuabilii sigheteni şi-au plătit până acum taxele şi impozitele

Sighetenii au dat dovadă de spirit civic până acum, în ceea ce priveşte plata taxelor şi a impozitelor. Până în acest moment gradul de încasare a taxelor la bugetul alocat este mai mare faţă de perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea există şi sigheteni care nu şi-au plătit dările către stat, peste 500 dintre aceştia primind somaţii şi titluri executorii.
Până în luna iunie gradul de încasare a taxelor şi impozitelor a contribuabililor sigheteni a fost de 60%, mai mare faţă de perioada similară a anului trecut. S-a observat o creştere cu proximativ 5 procente.
În 15 iunie a fost data scadentă pentru plata inchierii terenurilor pentru garaje şi magazii de lemne, iar sighetenii care nu şi-au plătit la timp această taxă vor fi penalizaţi pentru fiecare zi de întârziere.
„ În data de 10 iulie este data scadentă pentru plata concesiunilor. Îi rog pe contribuabilii sigheteni, cei care nu şi-au plătit această taxă să se prezinte la casierie pentru plată, pentru a nu intra în penalităţi.”a declarat Tamara Vasiliu Calogherato, sef birou taxe şi impozite din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei.
De asemenea biorul de taxe şi impozite a început emiterea somaţiilor către cei care au depăşit termenul scadent de plată.
„Am emis un număr de 548 de somaţii şi titluri executorii la persoane fizice şi un număr de 487 la persoane juridice. După emiterea acestor acte se simte o creştere a încasărilor. Îi rog pe cei care au primit aceste hârtii să le ia în serios, pentru că la persoane fizice se vor opri aceste sume din salarii sau pensii, iar la persoane juridice se pot opri conturile, iar la sume mai mari se poate ajunge chiar şi la insolvenţă.” a mai adăugat şeful biroului de taxe şi impozite.
Persoanele care au primit această somaţie trebuie să se prezinte la casieria primăriei pentru efectiuarea plăţii cât mai repede. În caz contrar le va fi reţinută suma aferentă taxei din salariu sau pensie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.