În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au confiscat peste 3.600 pachete de ţigări, în valoare de 14.800 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
Trei cetăţeni români şi doi ucraineni sunt cercetaţi pentru contrabandă, iar un autoturism folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat.
Ieri, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.
Pe timpul acţiunii a fost identificat în trafic, pe raza localităţii Sarasău, un autoturism despre care se deţineau date că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.
Drept urmare, lucrătorii noştri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a autovehiculului, constatându-se faptul că maşina era condusă de un bărbat de 41 ani, iar în autoturism se mai afla ca pasager un altul de 26 ani.
La controlul efectuat de către poliţiştii de frontieră, în portbagajul autoturismului au fost descoperite două colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană, fapt pentru care persoanele şi autoturismul au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii ţigărilor a rezultat cantitatea de 520 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 4.600 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Cei doi bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar la final urmează a se lua măsurile legale ce se impun.
Autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au identificat şi oprit în trafic pentru control, pe raza municipiului Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în acelaşi judeţ.
Maşina era condusă de o femeie de 45 ani, domiciliată pe raza judeţului Satu Mare.
În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au observat în portbagaj două genţi în care se aflau mai multe pachete cu ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii şoferului împreună cu maşina la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii ţigărilor descoperite, a rezultat cantitatea de 400 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 1.800 lei.
Drept urmare, sătmăreanca este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
La P.T.F. Siret, jud. Suceava, s-au prezentat, ieri, pe sensul de intrare în ţară doi cetăţeni ucraineni, călătorind cu un autocar marca Mercedes.
După efectuarea formalităţilor de frontieră, asupra bagajelor care aparţineau cetăţenilor ucraineni a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care în acestea a fost descoperită nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 2.440 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cei doi bărbaţi, cu vârste de 35 şi 31 ani, au fost sancţionaţi contravenţional de către organele vamale cu amenzi în cuantum de 10.000 lei.
Totodată, poliţiştii de frontieră au făcut demersuri pentru aplicarea măsurii de interzicere a intrării în România pe o perioadă de cinci ani.
Şi lucrătorii din cadrul Sectorului PF Sighet au descoperit în apropierea frontierei de stat un colet care conţinea cantitatea de 700 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 6.000 lei.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 29 septembrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări, la Cupa SCM Zalău
SIGHET: Prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate
BAIA MARE: Acțiune pentru protecția animalelor, desfășurată la Festivalul Internațional Ecvestru
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SIGHET: 5 persoane cercetate pentru contrabandă şi 3.600 pachete ţigări confiscate

Lasa un raspuns