SFATUL SPECIALIȘTILOR: Despre riscurile fumatului în timpul sarcinii

SFATUL SPECIALIȘTILOR: Despre riscurile fumatului în timpul sarcinii

 Femeile care obișnuiesc să fumeze în timpul sarcinii riscă să dea naștere la copii care au o greutate sub cea considerată normală și care sunt predispuși să dezvolte anumite malformații. Aceste riscuri se corelează și cu numărul țigărilor fumate, însă chiar și așa nu toate viitorele mame sunt dispuse să renunțe la acest viciu.

Și în Sighetu Marmației au fost cazuri în care nou-născuții au avut malformații cauzate cel mai probabil de fumatul din timpul sarcinii. Nu doar malformațiile pot fi urmări ale fumatului, ci și nașterile premature.
 “Femeile însărcinate se supun numeroaselor riscuri care le privesc atât pe le cât și pe copiii care urmează să se nască. Riscurile se referă și la perioada de sarcină, în sensul că este amenințată însăși sarcina, crește riscul avortului pentru fumătoare în special, crește riscul sângerărilor care pot să apară prin afectarea placentei pentru că atât nicotina cât și monoxidul de carbon din fumul de țigară afectează calitatea placentei”, a explicat medicul ginecolog Anamaria Pop.
Medicii spun că o placentă care nu funcționează corespunzător împiedică o creștere și o dezvoltare normală a fătului și în acest fel crește mult frecvența copiilor cu greutate mică la naștere. Fumatul în timpul sarcinii poate avea consecințe grave pentru bebeluș.
 “Crește la fel riscul unor malformații la copiii din mamele fumătoare. Sunt cu predilecție defectele de tipul buzei de iupure sau a gurii de lup, sunt unele afectări congenital cardio-vasculare care pot să fie mult mai frecvente la mamele care din păcate fumează și nu renunță la fumat pe timpul sarcinii. Ghidurile internațioanle recomandă renunțarea la fumat chiar cu câteva luni înainte de o sarcină dorită, dacă sarcina apare neplanificată se recomandă ca întreruperea fumatului să fie cât mai precoce, dacă se poate din momentul în care se confirm existența sarcinii”, a adăugat medicul ginecolog.
Viitoarele mame care sunt mai mature sunt și cele care renunță mai repede la fumat, în schimb în rândul tinerelor procentul fumătoarelor gravide este mai mare.  
 “Trebuie să menționăm că de exemplu la 20 sau mai multe țigări pe zi se asociază riscuri mult mai mari privitor la sarcină, hemoragiile care apar chiar în timpul nașterii sau imediat după naștere, suferințe fetale, în plus o adaptare redusă a copilului la condițiile din afara uterului și din păcate tocmai această categorie este și cea care renunță cel mai greu la fumat”, a mai precizat medicul Anamaria Pop.
Compușii care se găsesc în fumul de țigară afectează și calitatea laptelui matern, de aceea specialiștii recomandă interzicerea fumatului și pe durata alăptării.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.