Călineștiul a fost gazda unui grup de promotoare a tradițiilor locale din cadrul asociației ”Iia Călătoare”, venite tocmai din Țara Făgărașului. Întâlnirea a prilejuit punerea în scenă a unei șezători, moment în care s-au discutat și idei despre proiectele dedicate cultivării și promovării artei tradiționale atât în Țara Maramureșului, cât și în Țara Făgărașului.
Întâlnirea cu călineștenii a fost spectaculoasă, în sensul că oaspetele din Țara Făgărașului au pornit într-o paradă pe străzile comunei, în speranța că vor face auzite la cât mai multe case, strigăturile culese din zona de unde provin.Măriuca Verdeș, alături de alți membri ai ”Asociației Rădăcinilor Străbune”au întâmpinat grupul din cadrul asociației ”Iia călătoare”și le-au invitat la o scurtă vizită la bisericuța de lemn ”Adormirea Maicii Domnului”, Călinești-Căieni.” Împreună cu Anca Batiu, a pus la cale în urmă cu un an de zile, să organizăm aici la Călinești, o șezătoare alături de găzdoile din Călinești. Mai mult decât atât, această asociație vrea să ne învețe că trebuie să ne mândrim cu portul nostru strămoșesc, să nu ne fie rușine, să ne bucurăm , că ne-a dat umnezeu înțelepciunea să ne diferențiem județele de județe, țările de alte țări.Tot alaiul s-a dus apoi la gospodăria lui ”Victoru Știrbuțiului”, acolo unde s-a desfășurat șezătoarea propriuzisă. Au luat parte și călineștenii care au admirat portul prticipantelor la șezătoare, le-au ascultat horind, dar și vorbind despre tradiții și obiceiuri.Mai multe despre această întâlnire puteți urmări în cadrul emisiunii ”Zestrea Maramureșului” realizată de Măriuca Verdeș și difuzată la TV Sighet în fiecare vineri de la ora 19:30 și în reluare duminică, de la ora 16:00.

Lasa un raspuns