VIDEO | Senatorul sighetean Sorin Vlașin a depus patru amendamente la legea bugetului de stat

Senatorul sighetean Sorin Vlașin a depus patru amendamente la legea bugetului de stat prin care încearcă să obțină finanțare pentru câteva investiții de care este nevoie în maramureșul Istoric.

Sorin Vlașin spune că a promis că va duce problemele și prioritățile sighetenilor și nu numai, în atenția decidenților și se ține de cuvânt. În acest sens a depus amendamente la Legea bugetului de stat, care vizează proiecte importante, cu un impact major asupra sighetenilor și a cetățenilor din Maramureșul Istoric, în general.

”Am depus patru amendamentele la proiectul de Lege a bugetului de Stat pentru 2021. Am considerat în urma discuțiilor cu primarul din Sighetu Marmației că este oportun să depun câteva amendamente care nu privesc doar Sighetu Marmației în contextul în care unul din amendamente vizează susținerea costurilor burselor de performanță, de studiu și sociale pentru elevii din Sighetu Marmației. Consider că în școlile sighetene învață copii din tot Maramureșul Voievodal  și de aceea am considerat că este bine să scriu acest amendament și am mai depus încă 3 amendamente, unul care privește o investiție, varianta ocolitoare a municipiului Sighetu Marmației. De asemenea o investiție care nu privește decât sighetenii, este o investiție care ar fluidiza și ar face legătura cu granița cu Ucraina și nu numai, fluidizarea traficului și pentru dezvoltatorii din Sighetu Marmației, ar fi o oportunitate și pentru economia din Sighetu Marmației și este déjà și o hotărâre de Consiliu Local pentru acest studiu de fezabilitate”, a precizat Sorin Vlașin, senator.

Senatorul sighetean a depus un amendament și pentru alocarea sumei de 3,224 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Avram Iancu, una dintre cele mai importante artere de intrare în Sighetu Marmației.

”Un alt obiectiv de investiții este amenajarea sensului giratoriu în intersecția bulevardului independenței cu  strada Avram Iancu. Așa cum știți acolo avem o problemă, ieșirea din spital și în acea zonă ar fin necesară o fluidizare a traficului mai bună. Așa cum spitalul deservește tot Maramureșul Voievodal, așa și unitățile de învățământ pentru care am scris acest amendament de susținere a burselor. Am văzut și câteva comentarii în care mi s-a spus că sunt senator de Maramureș, lucrurile stau exact așa, mai am colegi în Camera Deputaților care și ei au depus amendamente, chiar președintele PSD Maramureș Gabriel Zetea care este deputat. Cunoaște destul de bine problemele municipiului Baia Mare. Și domnul Gheorhe Șimon a făcut acest lucru. Eu sper să fie acceptate de guvernarea coaliției de dreapta și să ne aprobe aceste amendamente. Datoria noastră este să ne facem auziți, să ne propunem proiectele și să demarăm acțiuni care pot aduce un plus valoare comunităților din care facem parte”, a adăugat senatorul Sorin Vlașin.

sursa foto: facebook Sorin Vlasin

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.