Şeful speologilor Iştvan Dumitru a murit retezat de un bloc de gheaţă de 15 tone

Şeful speologilor Iştvan Dumitru a murit retezat de un bloc de gheaţă de 15 tone

Istvan Dumitru, şeful speologilor din Baia Mare, a murit ieri după amiază la cascada Strungi din Munţii Gutai. Tragedia s-a produs în jurul orei 12:30, iar decesul a survenit la aproximativ o oră după chinuri groaznice. Bărbatul în vârstă de 62 de ani a suferit fracturi deschise la membrele inferioare şi a pierdut o cantitate foarte mare de sânge. Profitând de vremea frumoasă geologii Petru Goja, Ioan Pop, Ionică Pop şi Istvan Dumitru au pornit într-o expediţie spre Cascada Strungi din zona numită Agriş. Ceea ce trebuia să fie o drumeţie într-o frumoasă zi de duminică s-a terminat tragic pentru speologul Istvan Dumitru. Un bloc de gheaţă de aproximativ 15 tone s-a desprins din cascada îngheţată şi s-a prăvălit peste bărbatul în vârstă de 62 de ani. O bucată de gheaţă desprinsă în urma impactului i-a retezat unul dintre picioare. Colegii bărbatului au încercat să-i acorde primul ajutor şi au căutat disperaţi o porţiune din munte unde să fie semnal pentru a putea să cheme ajutoare.

Spre locul indicat de speologi s-a deplasat imediat un echipaj SMURD, dar şi o Ambulanţă. Intervenţia a fost extreme de dificilă. Paramedicii şi-au abandonat maşinile pe platoul montan, fiind nevoiţi din cauza terenului accidentat să parcurgă o porţiune bună de drum pe jos. Aceştia au ajuns la locul tragediei abia în jurul orei 14:30. Istvan Dumitru a fost resuscitat aproximativ 40 de minute, dar fără nici un rezultat, pierduse prea mult sânge.,

Am încercat să îl ajutăm, însă a fost prea târziu. L-am resuscitat 40 de minute, dar fost în van. Era în stop cardiac” au declarat pentru TV SIGHET membrii echipajului SMURD.

La faţa locului s-au mai deplasat salvamontiştii, jandarmii, poliţia şi criminaliştii de la Sighet.,

Se pare că soarele şi temperatura ceva mai ridicată a topit o parte din gheaţă care s-a prăbuşit. Ioan Pop şi Ionică Pop erau în dreptul gheţarului care se afla la o înălţime de aproximativ 15 metri deasupra lor. Eu mă aflam undeva în lateral, partea dreaptă. Istvan Dumitru era la o distanţă ceva mai mare ca şi noi. La un moment dat s-a auzit un zgomot puternic şi mi-am dat seama că blocul de gheaţă se va desprinde. Atunci am strigat la prietenii mei să se adăpostească pentru că se va prăbuşi. Asta a fost la 12:20. Primul s-a ascuns după un bolovan, iar cel de-al doilea s-a ascuns după o altă stâncă, ceva mai jos. Istvan, fiind la distanţă, nimeni nu s-a gândit că va fi şi el atins. Blocul a căzut pe primul bolovan şi s-a rostogolit pe partea stângă. O aşchie din el a sărit şi i-a secţionat piciorul lui Istvan Dumitru. Am rămas paralizaţi într-o primă fază. Colegii au încercat să-i acorde primul ajutor, iar eu am fugit să caut o porţiune din munte unde să fie semnal şi să pot chema ajutoare. La ora 12:37 am luat legătura cu cei de la 112, le-am spus ce s-a întâmplat şi am revenit la locul accidentului, unde l-am găsit pe Istvan plin de sânge şi cu dureri foarte mari” declară pentru TV Sighet geologul Petru Godja.

Din nefericire Istvan Dumitru a murit în chinuri groaznice la aproximativ 40 de minute după incident în braţele prietenului său de drumeţii Ionică Pop.

Imagini video de la faţa locului in exclusivitate filmate de reporterul Romina Noghiu – TV SIGHET.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.