19 din cei 35 de aleși județeni s-au întâlnit joi, 1 noiembrie 2018, în ședința extraordinară condusă de președintele Gabriel Zetea, pentru a vota patru proiecte aflate pe ordinea de zi.
Înainte de debutul ședinței, scriitoarea Virginia Paraschiv și medicul Mihai Ganea au oferit tuturor aleșilor județeni prezenți, primul volum din seria celor cinci cărți care urmează să fie publicate, intitulat ”Testament filozofic” – Vol I, autor Mihai Ganea. Potrivit scriitoarea Virginia Paraschiv, acest prim volum este prezentarea unui dosar de urmărire informativă realizat împotriva lui Mihai Ganea, de către Securitate, în timpul regimului comunist. Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a mulțumit pentru acest volum, exprimându-și speranța că astfel de fapte odioase nu se vor mai întâmpla în România. Consilierul județean Teodor Ardelean și-a exprimat solidaritatea și simpatia față de cei doi autori, arătându-se uimit de curajul pe care l-au avut, acela de a solicita dosarele și, mai mult, de a face publice informațiile adunate de-a lungul timpului. Și consilierul județean Anton Rohian a arătat că acest volum merită studiat cu mare atenție, în timp ce vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a transmis gândurile sale de prețuire față de Virginia Paraschiv și Mihai Ganea.

Lasa un raspuns