Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş a dispus efectuarea de verificări în cazul bărbatului din Strâmbu-Băiuţ care a fost sancţionat cu 1.000 de lei în urma unui apel la 112, prin care a solicitat verificarea unui transport de lemn, în baza sistemului "Radarul pădurilor". Şi poliţistul care a întocmit procesul-verbal, în lipsa celui sancționat, este acum cercetat. De cealaltă parte, Agent Green, organizaţia care a făcut public procesul verbal al bărbatului din Strâmbu-Băiuţ, scrie pe pagina de socializare că vehiculul respectiv transporta lemn tăiat ilegal.
Sistemul “Radarul pădurilor” îşi propune, printre altele, conectarea cu sistemul de urgenţă 112, care permite implicarea societății civile, a cetățenilor, în monitorizarea transportului de masă lemnoasă. Ciprian Coc din Strâmbu-Băiuţ a ales să sune la acest număr pentru a cere verificarea unui transport de lemne din zona sa. Însă lucrurile în acest caz au degenerat. Pe fir au intrat şi poliţiştii maramureşeni, care, la două zile după mediatizarea cazului, au făcut publice primele constatări.
Potrivit IPJ Maramureş, conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul în care a acţionat poliţistul care a preluat semnalarea, precum şi efectuarea unor controale în teren pentru a se stabili dacă a fost respectat regimul silvic în ceea ce priveşte modul de punere în valoare şi exploatare a masei lemnoase în partida de unde provenea lemnul transportat. Poliţiştii maramureşeni spun că, din primele verificări efectuate, a rezultat că transportul avea avizul necesar pe care era înscris codul unic generat de aplicaţia SUMAL pentru cantitatea de masă lemnoasă respectivă.
De cealaltă parte, organizaţia non-guvernamentală Agent Green scrie pe pagina de socializare că transportul respectiv era ilegal.
"Agent Green a investigat cazul Ciprian şi a aflat că vehiculul (…) unei firme din Bistriţa Năsăud, verificat la 112 în data de 4 iunie 2015,transporta de fapt lemn tăiat ilegal din ocolul silvic privat Asociaţia Salcâmul Ciumeşti. Pentru lemnul respectiv nu există act de punere în valoare (APV). Când cineva sună la 112 pentru a verifica un transport de lemn este transferat la poliţie doar dacă acesta este ilegal." (…) "În cazul Ciprian se nasc astfel cel puţin trei noi întrebări: De ce operatoarea 112 I-a spus lui Ciprian că lemnul este legal dacă acesta nu are APV? De ce poliţistul Florin Precup din Maramureş a aflat de apel dacă operatoarea a spus că este legal? Ce acte a verificat poliţistul înainte să îl amendeze pe Ciprian? Și nu în ultimul rand, ce se întâmplă în ţara asta???" scriu cei de la Agent Green pe pagina de socializare.
Cei de la Inspectoratul Județean de Poliţie spun că faţă de poliţistul care a preluat semnalarea, a efectuat verificarea documentelor de transport prezentate şi în final a luat măsura sancţionării contravenţionale a apelantului s-a dispus cercetarea prealabilă pentru a se stabili existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare şi luarea măsurilor legale faţă de acesta în conformitate cu prevederile legii privind statutul poliţistului.
În acest caz, cercetările continuă. Până la finalizarea cazului, Ciprian Coc a făcut primul pas şi a contestat amenda primită.
Stiri de actualitate:
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noul program de vizitare
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 27 octombrie în Baia Mare, Lăpușel, Hideaga, Recea
ERASMUS+ ÎN MARAMUREȘ: Aproape 1,6 milioane de euro pentru educație în anul școlar 2026-2027
RUGBY: „Zimbrii” joacă în deplasare cu Steaua în semifinalele Cupei României
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Bărbați sancționați pentru pătrunderea în fondul cinegetic cu motociclete de cross
FOTBAL: Victorie la scor pentru CSM Sighet. Un jucător a înscris de patru ori
VOLEI: Început de campionat cu înfrângere pentru Știința Explorări
COLONIA PICTORILOR: Classic Unlimited – o nouă întâlnire între muzică, poezie și artă vizuală
ZIUA ARMATEI ROMÂNE celebrată în municipiul Baia Mare
VITAL: Drumul apei descoperit de elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială George Coșbuc, Baia Mare
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI continua campaniile de donare de sânge
NORD LITERAR: Salonul de carte – Bookstage Baia Mare 2026, o adevărată sărbătoare a spiritului
INSPECTORATUL DE JANDARMI MARAMUREȘ: Bărbat suspectat că ar fi provocat un incendiu într-un bloc de locuințe din Baia Mare, imobilizat de jandarmi și condus la sediul poliției
FOTBAL: Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru „dubla” din noiembrie din Liga Națiunilor
FOTBAL: Încă o victorie bifată de CS Minaur
SE CERCETEAZĂ: Cazul bărbatului din Băiuţ, amendat pentru o sesizare la Radarul Pădurilor, verificat de poliţişti

Lasa un raspuns