Anul școlar 2016-2017 a venit cu schimbări în ceea ce privește desfășurarea programului național Școala altfel. Acesta nu se va organiza în aceeași perioadă, ca până acum, ci rămâne la alegerea unităților de învățământ să aleagă zilele în care vor derula aceste activități.
Programul național Școala altfel are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor.
„În funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 27 februarie – 31 martie 2017, 15 mai – 9 iunie 2017 pentru învățământul preșcolar și primar, respectiv 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 pentru învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal”, a explicat Adriana Meșter, purtător de cuvânt al ISJ Maramureș.
Majoritatea unităților de învățământ și-au programat Școala altfel, iar în această perioadă se desfășoară primele activități din acest program.
„În unitățile de învățământ din județul Maramureș s-a optat pentru aceste perioade, iar în 20-24 martie programul național Școala altfel este organizat la Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației și Liceul Pedagogic Regele Ferdinand din Sighet. Școala altfel este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari sau al elevilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.
În această perioadă cadrele didactice abordează testări eficiente pentru devoltarea acestor competențe și abilități, iar programul Școala altfel oferă un spațiu de experimentare în care atât dascălii, cât și elevii sunt încurajați să își manifeste creativitatea.
„În perioada alocată programului național Școala altfel vor fi facilitate activități educaționale având una sau mai multe din următoarele caracteristici: transdiciplinaritate, caracteristici experiențale sau de învățare prin experiență, proiecte în parteneriat cu elevi, părinți, instituții și organizații non-guvernamentale sau operatori economici, proiecte inovatoare pentru contextul în care sunt derulate și bazate pe constatările unor cercetări și bune practici din domeniul educațional”, a mai spus Adriana Meșter.
În luna ianuarie a acestui an, Ministerul Educației a publicat pe site-ul instituției ghidul pentru cadre didactice Școala altfel, ghid de implementare 2017, care a fost realizat în urma unui proces de consultare, analiză și dezbatere publică. Metodologia de organizare a programului Școala altfel, dar și acest ghid se găsesc pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean.

Lasa un raspuns