Satelitul ROSAT a reintrat în atmosfera Pământul. Nu sunt confirmări de bucăţi care ar fi ajuns pe sol

Satelitul ROSAT a reintrat în atmosfera Pământul. Nu sunt confirmări de bucăţi care ar fi ajuns pe sol
Satelitul german ROSAT, de mărimea unui automobil, a reintrat în atmosfera terestră duminică, între 1.45 GMT şi 2.15 GMT (3.45 – 4.15, ora României) şi nu se ştie deocamdată dacă vreun fragment desprins din acesta a lovit suprafaţa Terrei, a anunţat Agenţia spaţială germană pe site-ul ei oficial.
Agenţia spaţială germană informa sâmbătă seară că satelitul ROSAT, care a căzut necontrolat pe Pământ, într-o zonă care nu a fost deocamdată identificată, nu va lovi Europa.
Satelitul german ROSAT, scos din funcţiune în 1999, ce cântăreşte două tone şi jumătate, a reintrat în atmosfera terestră cu o viteză de circa 28.000 de kilometri/ oră, potrivit celor mai recente date furnizate de Centrul german pentru aeronautică şi industria aerospaţială (DLR).
Momentul şi locul intrării satelitului ROSAT în atmosferă nu au putut fi calculate cu precizie decât cu o oră-două înainte de impact, potrivit specialiştilor de la Agenţia Spaţială Europeană.
ROSAT (ROentgen SATellite) a fost un observator cu raze X dezvoltat în cadrul unui program comun de Germania, SUA şi Marea Britanie. Satelitul a fost conceput şi operat de Germania şi lansat de SUA pe 1 iunie 1990. Satelitul a fost scos din funcţiune pe 12 februarie 1999. Printre altele, ROSAT face parte dintre sateliţii cu ajutorul cărora a fost descoperită cea mai tânără gaură neagră situată în vecinătatea Terrei, a cărei existenţă a fost făcută publică de specialiştii de la NASA anul trecut.
Pentru că ROSAT nu era echipat cu un sistem de propulsie, nu a fost posibilă manevrarea satelitului pentru efectuarea unei prăbuşiri controlate a acestuia, la încheierea misiunii, în 1999.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.