Şase persoane rănite după ce un autoturism a ajuns pe contrasens

O femeie de 34 de ani, care conducea un autoturism pe direcţia Cavnic – Budeşti, într-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un tânăr din Vişeu de Sus.

În urma impactului, cei doi conducători auto şi patru pasageri din cele două autoturisme au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijri medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că persoanele care au condus autoturismele nu se aflau sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.