Orasul maramuresean Salistea de Sus s-a aflat la sfarsitul saptamanii trecute in sarbatoare. Desi vremea a fost destul de capricioasa, cei care indragesc traditiile locului s-au inarmat cu haine groase si umbrele si au rezistat cu stoicism chiar si in ploaie. In cadrul festivalului au fost organizate expozitii de pictura, targ de mestesuguri dar si un spectacol folcloric sustinut de artisti si formatii maramuresene. Scopul acestui festival il reprezinta promovarea turismului zonal.
Manifestarea organizata duminica face parte dintr-un proiect mai amplu de promovare a turismului, “Descopera cadrul natural si antropic maramuresean”, finantat printr-un program operational sectorial de promovare a turismului. Scopul principal al proiectului il reprezinta cresterea si dezvoltarea turismului in Salistea de Sus prin promovarea patrimoniului natural si cultural al zonei. Prin aplicarea acestui program cei care vor avea de castigat sunt locuitorii localitatii care odata cu includerea orasului in circuitul turistic se vor putea bucura de cresterea numarului de turisti care vor tranzita zona.
In cadrul festivalului au fost organizata si o expozitie de obiecte traditionale picturi dar si spectacole folclorice sustinute de formatii din judetul nostru.
Pe scena au urcat artisti cunoscuti si mai putin cunoscuti care au incercat sa destinda putin atmosfera, deja incarcata de nori si ploaie. Cei prezenti si-au dat mana si au incins chiar si o hora.
Festivalul Traditii maramuresene s-a incheiat cu un spectaculos foc de artificii.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
SALISTEA DE SUS: Festivalul Traditiilor Maramuresene

Lasa un raspuns