S-A ZGUDUIT MARAMUREŞUL: 15 cutremure s-au produs ieri în județ

S-A ZGUDUIT MARAMUREŞUL: 15 cutremure s-au produs ieri în județ

15 cutremure s-a produs ieri în Maramureş, unele fiind resimţite şi în municipiul Sighetu Marmaţiei. Cel mai puternic seism a avut o magnitudine de 3,8 grade pe scara Richter, însă nu au existat victime sau pagube materiale în județ.
Conform datelor Institutului Naţional de Cercertare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul seism care s-a produs ieri în judeţul Maramureş a avut loc la graniţa cu Ucraina, în jurul orei 14:30, şi a fost resimţit şi de sigheteni. Un alt cutremur s-a resimțit la miezul nopţii, la ora 00:14. Motivul pentru care se produc  aceste cutremure constă în faptul că la graniţa cu Ucraina există o zonă seismică activă.
„Au fost vreo 5 cutremure cu magnitudine de 3 sau mai mari de 3 grade pe scara Richter. Este vorba de cutremure de suprafaţă, este o zonă seismică activă, care produce astfel de cutremure, dar nu foarte frecvent. Cutremurele pot fi simţite, fiind cutremure de suprafaţă, dar nu produc pagube”, a spus Mircea Radulian, directorul ştinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
În cazul unui cutremur cu magnitudine mai mare trebuie ținut cont de unele reguli. Fiecare familie trebuie să aibă un plan de urgenţă, în cazul unei catastrofe naturale precum cutremurul.
„Trebuie să avem un rucsac, în care să avem apă, minimum 4 litri. Trebuie să avem alimente uşoare şi neperisabile, de exemplu biscuiţi, batoane, o trusă de prim-ajutor, o pătură, un aparat de radio cu baterii ca să putem auzi mesajele autorităţilor, o lanternă, baterii de rezervă, chiar şi un fluier, pentru cazurile în care trebuie să fim auziţi. Articole de igienă personală, săpun, pastă şi periuţă de dinţi, hârtie igienică, o agendă cu numerele de telefon importante. Acestea sunt măsurile care trebuie luate înainte de un cutremur”, a arătat Cornel Băbuţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.
La începutul lunii ianuarie, la Inspectoratulpentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a fost lansată o campanie naţională de informare şi pregătire a populaţiei pentru cutremur. Denumită „Nu tremur la cutremur”, această campanie are ca scop informarea cetăţenilor despre ce trebuie să facă înainte, în timpul şi după cutremur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.