S-A VOTAT: Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi a fost aprobat

S-A VOTAT: Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi a fost aprobat

 Aleşii locali băimăreni au fost convocaţi azi la o şedinţă de îndată. Aceştia au aprobat un proiect de hotărâre privind aplicarea municipiului Baia Mare la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic. Este vorba despre staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. 

Acest proiect a fost introdus pe ordinea de zi pe considerentul că termenul final pentru depunerea acestuia la Fondul de Mediu este 16 octombrie. Astfel că aleşii locali au aprobat contractarea finanţării proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice şi hibrid plug-in în municipiul Baia Mare”, în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi. Este vorba despre o schemă de ajutor de minimis lansată de Administraţia Fondului de Mediu. 
„Perioada de depunere este 15 septembrie – 15 octombrie. Practic, eligibili ca şi aplicanţi sunt UAT-urile cu o populaţie mai mare de 50.000 de locuitori, instituţii publice şi operatori economici, de asemenea, care au sediu în aceste UAT-uri. Practic ce se finanţează? Se finanţează staţii de încărcare electrice. Noi am mers pe două tipuri de staţii, am propus în şase puncte din oraş. Punctele au fost distribuite oarecum în zone în care în momentul în care îţi încarci maşina electrică, să ai şi posibilitatea să îţi petreci timpul într-un fel sau altul”, a explicat Radu Bolchiş. 
Staţiile vor fi construite pe terenuri din zona Teatrului Municipal, a Primăriei, a Parcului Mara, a Sălii polivalente „Lascăr Pană”, a Centrului Universitar Nord Baia Mare şi în zona mall-ului. Vor fi staţii de încărcare lentă între 1 şi 6 ore şi de încărcare rapidă, între o jumătate de oră şi o oră. Diferenţe vor fi şi de preţ. Cele cu încărcare rapidă costă aproximativ 35.000 euro, cele cu încărcare lentă, 3.000 de euro. Valoarea finanţării maxime era de 900.000 lei care reprezintă 80% din contribuţia Fondului de Mediu, 20% contribuţia UAT-ului plus cheltuielie neeligibile care sunt costurile de branşasre a acestor staţii al reţeaua electrică. 
„Noi am mers pe o finanţare de 700.000 lei, nu 900.000. Am considerat că şase puncte, cel puţin în această etapă, sunt suficiente. Acum, probabil că unii se întreabă unde sunt maşinile. Alţii se întreabă unde sunt staţiile. Eu consider că în acest moment, chiar dacă, conform unei hărţi, în România deja există 30 de oraşe care au staţii de încărcare publice, cele mai aproape fiind Cluj, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara, Sibiu, Braşov, eu cred că până la urmă acest program este unul de marketing în care să se promoveze din ce în ce mai mult utilizarea acestor staţii”, a adăugat Bolchiş.
Proiectul a fost aprobat cu 15 voturi . 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.