RUGBY: A doua înfrângere consecutivă pentru CSM Ştiinţa Baia Mare în SuperLigă

RUGBY: A doua înfrângere consecutivă pentru CSM Ştiinţa Baia Mare în SuperLigă

CSM Ştiinţa Baia Mare a pierdut al doilea meci consecutiv din cadrul SuperLigii de rugby,, de această dată în deplasare, în faţa celor de la Dinamo Bucureşti. Următorul meci al ”zimbrilor” este programat sâmbătă, pe teren propriu, împotriva formaţiei ruse Krasnoyarsk, pentru accederea în Cupa Challenge.
Meciul din capitală dintre CSM Știința și Dinamo a fost început  în forţă de echipa bucureşteană, care a înscris primul eseu în minutul 6. Mai apoi însă prima repriză a fost echilibrată, scorul la pauză fiind 22-19 în favoarea echipei din capitală. Cea de-a doua parte a meciului a fost de asemenea una în care cele două echipe au mers cap la cap. Soarta partidei s-a decis în ultimele trei minute, atunci când Eugene Janties a transformat o lovitură de pedeapsă şi le-a adus celor de la Dinamo Bucureşti victoria. Următoarea partidă pe care maramureşenii o vor disputa va avea loc sâmbătă, începând cu ora 17:00, atunci când aceştia vor evolua pe teren propriu împotriva celor de la Krasnoyarsk, câştigătoarea acestei manşe urmând a accede pe tabloul principal al European Rugby Challenge Cup 2015. Astfel băimărenii revin într-o competiţie europeană după 3 ani de pauză.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.