România a fost desemnată prim-vicepreşedinte în Consiliul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului, în cadrul Adunării Generale a organizaţiei din Coreea de Sud, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
‘Este o reuşită de care suntem foarte mândri, întrucât acordarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al OMT reprezintă un vot de încredere, dar şi o recunoaştere din partea ţărilor membre ale organizaţiei faţă de evoluţia pozitivă a turismului din România. Deţinerea unui loc în Consiliul Executiv şi cu atât mai mult a unei funcţii de conducere în cadrul acestuia constituie un avantaj pentru noi, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea domeniului turismului, cât şi din punctul de vedere al promovării imaginii ţării’, a afirmat ministrul Elena Udrea, prezentă la lucrările celei de-a XIX-a Adunări Generale a OMT care se desfăşoară în perioada 8-14 octombrie 2011, în Coreea de Sud.

Lasa un raspuns