În județul Maramureș au fost verificate, în primele șase luni ale anului, 1.076 de vehicule. Dintre acestea, 52,14% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 109 (10,13%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 13,38% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 2,04% aveau probleme legate de identificare și 4,46% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în această regiune au fost aplicate 373 de amenzi contravenționale și au fost retrase 304 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
Lasa un raspuns