Singura soluție economică pentru ca problemele Oltchim să fie rezolvate este integrarea combinatului cu rafinăria Arpechim, a declarat joi noul ministrul al Economiei, Andrei Gerea, la preluarea mandatului de la Daniel Chițioiu, care a deținut interimar această funcție.
‘Sperăm cu toții (ca privatizarea Oltchim — n.r.) să fie o reușită. Eu fiind și parlamentar argeșean, este o dorință să vedem Oltchimul privatizat, ca și Cupru Min-ul, iar celelalte probleme să fie rezolvate. În orice caz, trebuie să fiți și dumneavoastră convinși că vom face tot ceea ce depinde de noi să vedem problema rezolvată.
Întrebat dacă dorește o integrare a combinatului Oltchim cu Arpechim, el a răspuns: ‘Evident! Nu numai că o doresc eu, ci și din punct de vedere economic este singura soluție. Nu am vorbit cu cei de la Petrom încă, nu am avut când’.
Rafinăria Arpechim Pitești, deținută de Petrom, este principalul furnizor de materii prime al combinatului petrochimic din Râmnicu Vâlcea. Petrom a închis activitatea rafinăriei în urmă cu doi ani, din cauza cererii scăzute de carburanți de pe piața locală. De atunci, Oltchim este nevoit să aducă materiile prime de la alte rafinării mai îndepărtate și din import, cu costuri mult mai mari.
Ministrul interimar al Economiei, Daniel Chițoiu, a predat mandatul ministerial joi dimineață deputatului liberal Andrei Gerea, spunându-i că acest minister are în prezent de rezolvat probleme arzătoare, precum privatizarea Oltchim și atragerea de investiții la Cupru Min.
‘Vă predau mandatul de ministru al Economiei, pe care l-am deținut interimar câteva zile împreună cu problemele arzătoare pe care le are Ministerul Economiei în perioada imediat următoare, respectiv Oltchimul, finalizarea procedurii la Cupru Min… După cum v-am informat, am suspendat 30 de zile (procedura la Cupru Min — n.r.) pentru a face o analiză și a prelua dumneavoastră procedura, astfel încât să se desfășoare în condiții cât mai bune, în interesul statului român. De asemenea, aveți de rezolvat în perioada imediat următoare problemele de reindustrializare, trecând peste etapa de elaborare a strategiei și la fapte. Veți avea tot sprijinul meu, și în calitate de ministru al Finanțelor Publice, și în calitate de premier, dar mai ales și în fosta calitate de ministru al Economiei, cu cunoștințele mele și cu tot ce dețin, informații legate de activitatea Ministerului Economiei și de companiile din subordinea acestui minister’, a spus Chițoiu.
El a adăugat că ‘acest minister, alături de Ministerul Finanțelor, trebuie să ducă la dezvoltarea economică a României și să creăm condiții pentru atragerea de investiții, atât străine, cât și crearea de locuri de muncă prin investițiile românești’.
La rândul său, Andrei Gerea a răspuns că s-ar fi bucurat să preia ministerul cu cât mai puține probleme.
‘Dar în viață nu e cum visăm, ci e o realitate căreia trebuie să-i facem față. Problemele economiei românești nu sunt de ieri, de astăzi, am încercat pe parcursul activității să contribuim la rezolvarea multora dintre acestea, dar iată că în continuare aceste probleme se perpetuează, chiar dacă unele s-au închis. Sunt conștient de sarcina grea pe care o am la acest minister, dar uitându-mă în această sală în care nu de puține ori am fost, îmi aduc aminte de propunerile pe care le-am avut de atâtea ori înaintașilor, colegilor care au fost aici în scaunul guvernamental și sper să-mi pot pune în aplicare câteva dintre acestea și să contribui alături de dumneavoastră la îndeplinirea programului de Guvernare și să putem la finalul mandatului să bifăm câteva și să le prezentăm cetățenilor ca realizări, capitole închise bine pentru economia acestei țări’, a precizat noul ministru.

Lasa un raspuns