Revine iarna în Maramureş

Revine iarna în Maramureş
Deşi suntem la mijlocul lunii aprilie se pare că iarna încă mai poposeşte în judeţul Maramureş. În acest moment în unele zone circulaţia rutieră se desfăşoare în condiţii de iarnă. Pentru a evita situaţiile neplăcute din trafic reperzentantii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă recomandă multă prudenţa. 
Atenţie şoferi! La această oră, ninge abundent în Pasul Prislop, iar vizibilitatea este redusă sub 50 de metri. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Nu au fost înregistrate probleme de perturbare a traficului, datorită zăpezii sau autovehicule care să rămână imobilizate pe şosea. Pe carosabilul DN 18  se găseşte depus pe carosabil un strat de zăpadă care măsoară între 1-2 cm. Angajaţii de la districtul de drumuri naţionale, din zonă, acţionează cu utilaje şi împrăştie material antiderapant. Există stoc de carburant şi material antiderant la dispoziţie pentru intervenţie, inclusiv remorchere care să tracteze, la nevoie, autovehicule care nu se pot deplasa, datorită condiţiilor meteolologice nefavorabile sau faptului că sunt echipate cu anvelope de iarnă. În caz de necesitate vor fi amplasate filtre ale poliţiei rutiere care să nu permită accesul în Pasul Prislop al autovehiculelor care pot crea dificultăţi în trafic, până la oprirea ninsorii abundente. 
 Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să îşi adapteze viteză în funcţie de condiţiile meteorologice, respectiv de pe carosabil, să nu bruscheze comenzile autovehiculelor. Având în vedere că mulţi participanţi la trafic au schimbat anvelopele de iarnă, cu cele de vară, se solicită acestora să ţină cont de recomandările agenţilor de poliţie rutieră şi a administratorului de drum.De asemenea, se impune folosirea luminilor de întâlnire şi păstrarea unei distanţe suficientă faţă de autovehiculul din faţă pentru ca şoferii să poată opri maşinile în siguranţă, în caz de nevoie. La Cavnic, precipitaţiile care cad acum sunt sub formă de lapoviţă. Angajaţii societăţii au intervenit şi răspândit 18 tone de material antiderapant. Carosabilul DJ 109 F este curăţat, dar umed. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.