Unirea Principatelor Române a fost marcată astăzi în devans în Sighetu Marmaţiei. Elevii Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand” au pregătit un spectacol inedit cu cântece, prezentări privind acest moment importat din istoria ţării şi personalitatea înfăptuitorului Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza, dar şi nelipsita Horă a Unirii. Evenimentul a avut loc în incinta unităţii de învăţământ şi au participat atât clase de gimnaziu, cât şi de liceu. Acompaniaţi la pian de către profesoara de muzică Rodica Gheorghiu, aceştia au cântat în deschiderea manifestării imnul României.
Unii dintre elevi, sub coordonarea profesorilor de istorie, cei care au fost cu ideea organizării acestui eveniment, au pregătit câte o prezentare legată de semnificaţia zilei de 24 ianuarie, când se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române.
„Unirea Principatelor Române, cunoscută şi sub numele de Mica Unire, reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Pentru a arăta marilor puteri dorinţa românilor de unire, în toamna anului 1857 la Iaşi şi Bucureşti se organizează divanurile ad-hoc”, a spus eleva Mariana Teleptean.
Unirea Principatelor Române este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, motiv pentru care elevii au pregătit o prezentare şi a vieţii şi activităţii acestuia, precum şi a rorului său în realizarea Micii Uniri de la 1859.
„La 3 mai 1873, Alexandru Ioan Cuza se stinge din viaţă într-un hotel din Germania, cu doar câţiva ani înainte ca România să îşi câştige independenţa. Când trupul său a fost adus în ţară cu trenul, mii de oameni au aşteptat în dreptul liniei ferate să-şi prezinte pentru ultima oară recunoştinţa pentru faptele sale”, a povestit Gabriela Alexandru, elevă a Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand”.
Elevii au avut parte şi de o lecţie de istorie cu prilejul evenimentului de astăzi. Despre semnificaţia acestei zile a vorbit şi directorul Muzeului Maramureşan, Gheorghe Todinca.
„Poporul român este cel mai numeros, cel mai vechi şi cel mai mare popor în această parte de sud-est a Europei. Generaţia lui Cuza a fost extraordinară în istorie. Mi-ar trebui mult timp să vă povestesc cum era lumea atunci şi totuşi voi încerca, pe lângă textele bine prezentate de către cele două eleve”, a spus directorul Muzeului Maramureşan din Sighet, Gheorghe Todinca.
Profesoara de muzică Rodica Gheorghiu povesteşte cum a luat naştere această manifestare şi de ce a ales aceste cântece patriotice pentru a marca acest moment.
„Ideea aparţine catedrei de istorie, reprezentată de profesorii Ovidiu Sechel şi Horaţiu Vescan, dar cum istoria merge foarte bine cu muzica şi pentru că în fiecare moment important din istoria României s-au compus cântece cu acele ocazii, m-am alăturat colegilor şi am organizat acest moment, considerăm noi foarte important. Cântecele pe care le-am ales sunt legate strict de subiect, evident că am deschis manifestarea cu imnul naţional „Deşteaptă-te române” şi i-am învăţat pe elevi fiindcă mie mi-a fost foarte drag din copilărie „Pe al nostru steag”, a mărturisit Rodica Gheorghiu, profesoară de muzică la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighet.
Organizatorii acestui eveniment au precizat faptul că se încearcă implicarea elevilor pe cât posibil în marcarea momentelor importante din istoria ţării, pentru a le putea transmite mai departe şi generaţiilor următoare.
”Încercăm să punctăm în fiecare an momentele marcante din istoria românilor alături de Muzeul Maramureşului de cele mai multe ori, încercăm să implicăm elevii în aceste evenimente, cu atât mai mult cu cât o parte din elevii noştri vor ajunge învăţători la rândul lor şi trebuie să cultivăm acest spirit naţional, să-l recultivăm, pentru că a fost ignorat atâţia ani după evenimentele din 1989”, a precizat profesorul de istorie Ovidiu Sechel. Evenimentul a fost încununat de un moment aparte, cel în care elevii au dat mână cu mână în Hora Unirii.

Lasa un raspuns