REPORTAJUL ZILEI: Un meșter de nota 10

REPORTAJUL ZILEI: Un meșter de nota 10

 Peste patruzeci de ani de experiență are la activ un sighetean în meseria de mecanic-lăcătuș. Muncește de dimineața până seara în atelierul său de pe strada Grigorescu. Primii pași în această meserie i-a făcut în 1975, într-o uzină. În toți anii cât a fost angajat, a lucrat și acasă, după orele de program. După revoluție a luat decizia îndrăzneață de a activa pe cont propriu.

”Eu lucrez din anii 1975, am lucrat mai întâi ca maistru în uzină, după orele de program lucram și acasă, iar după revoluție mi-am deschis un atelier, mi-am investit toți banii în aparatură și utilaje, dar cine vrea să înceapă azi o afacere de acest gen de la zero, un tînăr, de exemplu, nu reușește ușor”, povestește Ștefan Ilcaci.
În toți acești ani de când practică această meserie a avut mai mulți ucenici, dar puțini au continuat pe această cale.
”Cine vrea să lucreze și să învețe reușește. Dacă un om are bunăvoință, într-un an i-am dat toate indicațiile. Am avut băieți care s-au format și au mers bine, cel puțin o vreme. Acum am doi muncitori, dar nu se prea găsesc muncitori pentru ateliere, am instruit câțiva tineri de la zero, iar după șase ani au plecat la locomotivă, sudori. Acum am mai luat alți doi, dar nu este siguranță, am mai avut un ucenic și după trei ani a zis că și el știe să facă cazane acasă, dar a abandonat cariera”, spune Ștefan Ilcaci.
Ștefan cunoaște bine meseria de mecanic-lăcătuș, manevrează cu multă abilitate utilajele pe care le are în atelier și lucrează uneori de dimineață până seara pentru a duce la bun sfârșit toate comenzile. 
”Mie nu mi-a fost greu, niciodată nu am stat să caut de lucru, și acum refuz lucrări pentru la primăvară, fac cât pot, accept doar lucrul pe care-l pot face în trei zile, maxim pentru o lună. Pentru mine nicio lucrare nu e dificilă, am lucrat în uzină, la construcții mașini, pentru mine e ușor, cunosc toate tehnicile, metodele de lucru. Nu este meserie grea, nici periculoasă, dar necesită foarte multe scule și investiții”, spune mecanicul.
 Meseria pe care o practică nu e bănoasă, dar i-a adus totuși de-a lungul vieții câteva avantaje financiare.
”Prima investiție a fost un strung, mi s-a părut foarte mare atunci suma de 2.140.000 de lei, cum erau banii imediat după revoluție, dar i-am recuperat într-un sezon de iarnă. Nu erau strunguri decât în fabrici și uzine și am prins mult de lucru, dar la anul banii s-au devalorizat la jumătate. N-aș putea spune că e o meserie bănoasă, e un câștig modest. Eu, sincer să fiu, dacă aș fi tânăr, m-aș orienta spre alt domeniu. Dar pot să spun că atunci când am plecat din uzină am umblat cu bicicleta, iar acum am mașină și am făcut și ceva investiții”, spune Ștefan Ilcaci.
 Perioada aceasta e una aglomerată pentru Ștefan.
”Mai ales în perioada de iarnă sunt probleme de întreținere, de reparații, îngheață instalațiile, cazane de baie confecționăm și noi. Mai facem și confecții metalice dacă un autovehicul are o problemă de sudură sau de întreținere la șasiu. De regulă, oamenii gospodari își fac sanie vara, dar mai sunt neprevăzute și facem astfel de servicii. Iarna nu avem nici noi condiții foarte bune în atelier, lucrăm în interior, dar vara e mai bine, lucrăm afară, la aer curat”, spune Ștefan Ilcaci.
Meseria aceasta are viitor, spune optimist mecanicul lăcătuș.
”Meseria nu va fi niciodată pe cale de dispariție, populația va avea mereu probleme în acest domeniu, de instalații, cu cât mergem înainte și la sate fiecare casă începe să-și facă instalație de baie, investesc în astfel de utilități, meseria are viitor”, spune Fănică. 
Ștefan are și un băiat, care lucrează la un atelier de mecanică la Ocna Șugatag
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.