În ultima perioada tot mai mulți sigheteni au sesizat prezența câinilor fără stăpân în mai multe zone din oraș. Cei responsabili par însă să nu fi găsit o soluție pentru această problemă. O propunere pentru rezolvarea acestei situații a venit din partea Asociației ”Suntem vocea lor”, care spune că are o strategie prin care s-ar putea rezolva problema câinilor comunitari din Sighetu Marmației.
Reprezentanții Asociației ”Suntem vocea lor” au cerut sprijinul autorităților locale pentru a putea interveni în această problemă. Un prim pas ar fi sterilizarea obligatorie și un recensământ al câinilor.
Reprezentanții administrației publice locale sighetene și-au propus să facă o comisie de lucru cu toți cei care doresc să se implice pentru rezolvarea problemei.
Și directorul Serviciului Public de Gospodărire Urbana, în subordinea căruia se află adăpostul câinilor fără stăpân din Sighet, a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă câinii comunitari și a precizat că această problemă ar trebui rezolvată cât mai repede.
Ce propunere are Asociația ”Suntem vocea lor” pentru rezolvarea acestei probleme veți putea urmări joi începând cu ora 18:30 la emisiunea Manifest, la TV Sighet.

Lasa un raspuns