REPORTAJUL ZILEI: Primăria Ocna Șugatag a semnat un contract de 5 milioane de euro

REPORTAJUL ZILEI: Primăria Ocna Șugatag a semnat un contract de 5 milioane de euro

 Investiții importante se vor face în Ocna Șugatag. Ieri în cadrul unei ședinte extraordinare de Consiliu Local s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul “Excelență în Turism – Ocna Șugatag”, finanțare obținută prin Programul Operațional Regional. Valoarea proiectului este de aproximativ 5 milioane de euro, iar investițiile  vizează dezvoltarea infrastructurii suport pentru cresterea potențialului turistic al stațiunii. Administrația locală consideră că implementarea acestui proiect va fi extrem de importantă pentru dezvoltarea localității.

La eveniment au luat parte reprezentanții administrației locale, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, inspectorul școlar de zonă Natalia Fornvald, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest Marcel Boloș și Alexandra Cătană, dar și proprietarii de pensiuni din Ocna Șugatag.
Proiectul mai vizează dezvoltarea și modernizarea sistemului de iluminat public pe toate străzile din perimetrul stațiunii și în zona spațiilor verzi și de agrement, în vederea asigurării unui ambient confortabil, crearea și amenajarea de spații verzi și de agrement, recreere în zona adiacentă străzii Lacurilor, precum și o zona belvedere la intersecția străzii Dragoș Vodă cu strada 1 Decembrie,  realizarea unui spațiu Wi-Fi în zona Pieței 1 Decembrie dar și realizarea unor materiale și acțiuni de promovare în vederea creșterii vizibilității, notorietății și atractivității stațiunii. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.