Mâine se încheie etapa a doua din acţiunea de verificare a stǎrii salubrizǎrii la nivelul UAT-urilor din judeţ, de data aceasta controlul având un caracter de corijare şi punitiv în cazul nerespectǎrii mǎsurilor trasate în prima etapǎ. În aceastǎ periodǎ au fost verificate acele administraţii locale din judeţ cu deficienţe în prima etapǎ, pentru a se putea urmǎri modul în care au fost duse la îndeplinire mǎsurile trasate în controalele anterioare şi, eventual, a se constata, punctual, zonele în care nu s-a acţionat şi pentru care se pot lua alte mǎsuri de sancţionare.
În aceastǎ a doua etapǎ s-au luat mǎsuri de sancţionare contravenţionalǎ, pe linia salubrizǎrii şi igenizǎrii zonelor administrate de către fiecare UAT. Câteva UAT-uri verificate în etapa a II-a s-au evidenţiat în ceea ce priveşte mobilizarea în salubrizarea zonelor identificate ca fiind cu probleme, spre exemplu oraşul Tǎuţi Mǎgherǎuş și comunele Coltău, Fǎrcaşa, Rona de Jos, Vima Mică. La polul opus s-au situat cele care nu au acţionat corespunzǎtor în acest domeniu, la care nu s-a vǎzut implicarea administraţiilor publice locale în domeniul salubrizǎrii. Acestea sunt oraşele Baia Sprie și Ulmeni și comunele Boiu Mare, Călineşti și Leordina. În etapa a doua a controlului s-au aplicat până miercuri un numǎr de 3 sancțiuni: comunei Călineşti, pentru lipsa autorizaţiei de mediu pentru alimentarea cu apă – amendă de 30 mii lei, comunei Rozavlea, pentru autorizaţia de mediu expirată pentru alimentare cu apă şi comunei Rona de Sus, pentru neimplementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor menajere, comună care a primit 2 avertismente. Aceste controale s-au desfǎşurat în paralel cu cele referitoare la raportarea obligaţiilor la fondul de mediu, rezultatele fiind concretizate în 7 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 8 mii lei, comunele amendate fiind: Băiţa de sub Codru, Băseşti, Budeşti, Mireşu Mare, Poienile Izei, Rona de Sus, precum şi oraşele Baia Sprie şi Vişeu de Sus.

Lasa un raspuns