Maramureșenii sunt oameni făloși, iar asta se poate vedea nu doar în arhitectura caselor și a porților sau în costumul popular, ci și în pomul cu oale din curte. Dacă pentru turiștii care vin în această zonă acesta este doar încă un simbol al Maramureșului, pentru oamenii locului reprezintă o legendă. Cei care își mai amintesc povestea copacului cu oale încă îl păstrează în gospodărie, însă doar de ornament.
„Acuma îl păstrăm mai mult pentru tradiție, dar este o frumusețe, reprezintă una dntre atracțiile turistice din zona noastră. Copacul cu oale semnifică oarecum situația financiară a familiei. Fiecare familie își aducea la prispa casei câte un pom, mergeau în pădure, luau un lemn care era cel mai crengos, se aducea acasă și pe el se puneau oalele. O parte dintre oale se foloseau și o parte erau folosite pentru fetele care urmează să se căsătorească. Atunci fiind spațiul mic în bucătăriile maramureșene, era un mod de a păstra vesela curată. Oalele erau întoarse cu gura în jos și erau protejate de praf și se țineau la prispa casei și de fală. Cu cât era mai bogat pomul cu oale, cu atât era familia mai înstărită”, povestește Teodora Teleptean.
Copacul cu oale sau sărcinerul, cum îl numesc localnicii din Vadu Izei, nu era folosit doar pentru a evidenția situația financiară a familiei, ci era și un mod original de a anunța pețitorii că fata de la casă este bună de măritat.
„În ziua de astăzi sunt cluburi, sunt alte ocazii ca tinerii să se cunoască. Cu ani în urmă nu erau atâtea ocazii ca tinerii să se întâlnească, se întâlneau doar la clăci, la petreceri. În satele mici nu se înstrăinau tinerii și era o problemă pentru tineret, dar așa când vedeau pomul cu oale la o casă și în vârful copacului dacă era o oală roșie, era semn că urmează să se căsătorească o fată la casa respectivă. Tinerii când treceau prin zonă la târguri sau cu diverse ocazii, dacă vedeau oala roșie în vârful copacului știau că pot să intre la casa respectivă să își încerce norocul”, a adăugat maramureșeanca.
Tinerii care decideau să intre în curtea care avea copacul cu oala roșie în vârf mai aveau de trecut un test. Aceștia își dădeau seama că erau plăcuți de gazdele casei dacă erau cinstiți cu mâncare și băutură.
„Dacă intra cu pretextul să cunoască fata se ducea o sticlă de horincă, gazdele dacă îl plăceau scoteau ceva pe masă și se făceau cunoștințele, fata dacă îl plăcea la plecare ieșea după el și îl conducea și atunci era un semn că simte ceva pentru băiatul care încă nu îi era cunoscut. Și așa se făceau multe cunoștințe, se legau multe relații, cum se zice acum. Acuma se ține pomul cu oale pentru tradiție și în amintirea anilor care au trecut. Acuma bucătăriile sunt moderne dar tot ne place să avem pomul cu oale la intrare în curte’, a precizat Teodora Teleptean.
Sărcinerul era reprezentativ pentru gospodăriile care aveau fete de măritat, însă acesta nu lipsea nici de la celelalte case. Din dorința de a etala zestrea toate oalele care se cumpărau de-a lungul anilor erau expuse în acest copac.
„Toate oalele care se cumpărau în familie se țineau acolo și unde era familia mai mare se foloseau oale mai mari, erau puse oale de toate dimensiunile, ca să poată fi utilizate ulterior. Cel mai mult conta oala roșie din vârful copacului pentru că acolo se putea intra dacă era fată, în rest nu era importantă culoarea, dar cu cât era mai colorat pomul, cu atât ieșea mai tare în evidență din drum. Fiecare gospodină încerca să își pună vase de toate culorile. După ce se mărita fata, o parte din vesela care era mai nouă și era așezată în partea de sus a copacului, se dădea ca și zestre la fata proaspăt căsătoriă și oalele folosite rămâneau la gazda casei. Dacă erau mai multe fete la casă erau și vase mai multe ca să aibă să împartă. Atunci erau mai multe fete și mai puține vase, acuma sunt vase multe și puțini copii”, a mărturisit femeia.
Dacă până nu demult era nelipsit din gospodăriile maramureșenilor, acum doar ici-colo se mai zărește un sărciner cu oale, și este o atracție pentru turiști care sunt curioși să îi afle povestea.
„Primul lucru la intrare în curte turiștii sunt curioși de povestea copacului. Se amuză de această poveste și li se pare distractiv cât de simplu este acum să te cunoști cu o tânără și cât de greu era să fii cu ani în urmă cunoscut între tineri și în comunitate. La casele la care nu se măritau fetele rămânea pomul cu oale și fetele nemăritate erau luate în râs. Valoare financiară a acestui copac nu era la fel de mare ca și cea sentimentală a băieților care intrau în gospodărie să curteze fata care urma să se căsătorească, asta era cea mai mare valoare a gazdelor”, a spus Teodora Teleptean.
Dacă pentru gazde valoarea sentimentală era cea mai importantă, pentru pețitori și partea financiară era luată în calcul și intrau în curțile unde copacul cu oale era mai bogat.
„Se axau pe partea asta, ruda de zestre, sărcinerul cu oale, pentru că asta se dădea ca și zestre la o fată. De regulă băiatul rămânea în casă în gospodăriile maramureșene, iar fata mergea întotdeauana de noră. Se mai dădea ca zestre așternuri pentru pat, tot ce ține de o cameră tradițională se pregătea pentru o fată și se dădea a doua zi când se spărgea nunta și era o fală pentru fete. Cu cât duceau mai multe perne sau mai multă zestre la socrii, cu atât era mai bine văzută în sat”, a mai precizat Teodora.
Majoritatea căsătoriilor se făceau abia după ce pețitorii știau care este zestrea fetei. Părinții de fete erau nevoiți să strângă zestre timp de mai mulți ani ca să își poată mărita fata după un băiat înstrărit. Acum vremurile s-au schimbat, zestrea nu se mai ține la vedere iar relațiile între tineri se leagă mult mai ușor, spun sătenii.
Lasa un raspuns