REPORTAJUL ZILEI: Plăcută din toate punctele de vedere

REPORTAJUL ZILEI: Plăcută din toate punctele de vedere

Mai plăcută din punct de vedere estetic şi cu condiţii optime de desfăşurare a actului educaţional. Aşa se prezintă Şcoala Gimnazială „Ilie Lazăr” din comuna Giuleşti după finalizarea lucrărilor de reparaţii. Unitatea de învăţământ a fost reabilitată de curând, iar din toamna anului 2015 copiii vor frecventa cursurile într-o unitate decentă, demnă de secolul XXI.
„Am avut reabilitare totală atât la şcoala din Berbeşti, cât şi la cea din Giuleşti. Am început cu înlocuirea tâmplăriei din lemn, montarea geamurilor, uşilor, s-a trecut la încălzirea cu centrală termică, am reuşit amenajarea grupurilor sanitare interioare, s-aulambriat sălile de clasă, s-a reabilitat tavanul, însă deoarece nu am avut fonduri, am întrerupt lucrările. Cu ajutorul Consiliului local am reuşit în final să facem şi exteriorul”, a declarat Gheorghe Rednic, directorul unităţii de învăţământ.
Valoarea investiţiei s-a ridicat la aproximativ un miliard şi jumătate. Structura din satul Berbeşti a necesitat şi ea nişte investiţii, datorită spaţiului mic de desfăşurare a activităţii. Aici s-a reuşit extinderea clădirii.
„Anul trecut am mai reuşit să extindem clădirea şcolii din Berbeşti cu o sală de clasă. Deoarece s-a introdus clasa zero, nu mai aveam săli de clasă disponibile, aşa că am hotărât să extindem clădirea. Datorită înţelegerii primite din partea Consiliului local am reuşit să amenajăm şi această clasă care arată foarte bine, urmând să continuăm cu acoperişul. Dacă nu vom reuşi în acest an, sperăm la anul”, mai explică Gheorghe Rednic, directorul Şcolii Gimnaziale din comuna Giuleşti.
Structura Şcolii Gimnaziale „Ilie Lazăr” din satul Berbeşti are nevoie şi de alte lucrări de reparaţii în ceea ce priveşte acoperişul. Aici au început să apară probleme atunci când plouă, astfel că este o necesitate reparaţia acestuia. Ghinionul a făcut însă ca una dintre centralele termici de la această şcoală să se defecteze, situaţie în care fondurile de care dispune unitatea de învăţământ în prezent, vor fi redirecţionate înspre achiziţia unei noi centrale până la debutul sezonului rece.
„Va trebui să achiziţionăm o centrală nouă, una mare, de 120 Kw, care costă în jur de 200 de milioane, iar până la 1 septembrie am promis că vom avea şi acea centrală. Fondurile au fost alocate la începutul anului deoarece credeam că o să ne ocupăm de lucrările mari de la acoperiş, dar o să realizăm lucrările de necesitate şi o să mai aşteptăm. Eventual dacă vor exista rectificări de buget vom reuşi să trecem şi la partea de acoperiş”, mai spune directorul şcolii.
De asemenea tot în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a actului educaţional a fost depus în urmă cu câţiva ani un proiect prin GAL „Mara – Gutâi” pentru înfiinţarea unei săli de sport în comuna Giuleşti.
„Terenul a căzut anul trecut deoarece terenul pe care care urma să se construiască sala de sport nu era întăbulat pe Primărie, situaţie în care nu se pot obţine fonduri europene. Din câte înţeles, acest proiect va fi reluat, terenul urmând să treacă la Ministerul Mediului până se efectuează această clădire, după care va trece din nou la Primărie şi sperăm că o să o putem folosi”, a conchis Gheorghe Rednic.
Conducerea unităţii de învăţământ explică faptul că pe timp de iarnă nu există un spaţiu în care elevii să îşi desfăşoare activitatea sportivă.
„Iarna avem probleme cu desfăşurarea orelor de sport. Avem norocul că ni se pune la dispoziţie o încăpere din Căminul Cultural, acolo unde desfăşurăm orele de sport”, a mai declarat directorul unităţii de învăţământ.
În această perioadă, şcoala este pregătită pentru igienizare. Pentru perioada iernii unitatea de învăţământ şi-a făcut proviziile necesare cu combustibil lemnos, astfel că elevii vor putea păşi fără nicio grijă în anul şcolar care urmează. Mai multe detalii despre aceste lucrări vor putea fi urmărite luni, de la ora 20:00, la TV Sighet, în cadrul emisiunii Realitatea din teren.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.