Din seria „cei mai buni sportivi ai Sighetului la baschet” face parte și Alexandru Cristian, un tânăr de 15 ani, elev al Colegiului Național „Dragoș-Vodă”. Alexandru a început să practice baschetul mai mult de curiozitate, în urmă cu 7 ani, pe când era de-o șchioapă. De-a lungul vremii a realizat că acest sport înseamnă pentru el mai mult decât un mod de petrecere a timpului liber, în sensul în care a devenit o pasiune care îl motivează să muncească din ce în ce mai mult pentru a fi printre cei mai buni. În cei 7 ani, Alexandru a primit titlul de cel mai bun apărător, dar și cel mai bun marcator. Se mândrește cu aceste rezultate și nu regretă nicio clipă că a ales acest sport, ba mai mult, se vede în viitor unul dintre cei mai cunoscuți baschetbaliști ai lumii.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
REPORTAJUL ZILEI: La început o joacă, acum o pasiune

„Prima dată când a venit domnul profesor Emil Kosztelnik la noi în clasă ne-a dat o carte de vizită și ne-a spus că cei care vrem să practicăm acest sport să venim la sală. Eu m-am gândit atunci că este o oportunitate foarte bună pentru mine ca să mă dezvolt ca și om și să am o viață mai sănătoasă”, povestește Alexandru Cristian.
Alexandru își aduce aminte cu nostalgie de prima competiție a sa.
„Eu văd baschetul ca pe un stil de viață și consider că mă ajută să mă integrez în noi grupuri. Baschetul pentru mine este ca școala și vreau să devin cât mai bun. Prima competiție la care am participat a fost Cupa Sighet FM, unde am avut și primul meu meci. A fost o experiență nouă pentru mine, dar m-am simțit extraordinar”, își amintește cu nostalgie Alexandru.
Performanțele l-au determinat pe Alexandru să continue cu acest sport și să dea tot ce are mai bun pentru a ajunge acolo unde își dorește: în topul celor mai buni.
„Cu echipa acum se împlinesc doi ani de când am ieșit pe locul III la Campionatul Național de Baschet Under13, anul trecut am ieșit vicecampioni iar anul acesta la Olimpiada Națională a Sportului Școlar la turneul final am ieșit campioni. Deocamdată am două performanțe importante, la Olimpiada Națională a Sportului Școlar am ieșit cel mai bun marcator și la minibaschet la Cupa Sighet FM am ieșit cel mai bun apărător”, se mândrește sportivul.
Alexandru este susținut de toți cunoscuții săi. Atunci când câștigă un meci, toată familia se bucură alături de el. Chiar dacă antrenamentele îi ocupă mult timp, Alexandru nu regretă nicio clipă că a ales acest drum și își sacrifică timpul liber pentru a face performanță.
„Mă susține în special familia, echipa și prietenii apropiați, dar și mulți dintre profesori. Părinții mă felicită de fiecare dată și mă încurajează să continui cu baschetul pentru că este un sport foarte practicat și am șanse să ajung undeva departe. Consider că școala cu sportul se îmbină foarte bine deoarece la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” sportul de bază este baschetul și mulți dintre profesori îmi acordă mai mult timp pentru a mă antrena și mă motivează”, admite Alexandru Cristian.
După 7 ani de baschet, sportivul spune că viața sa ar fi oarecum plictisitoare fără acest sport. Este determinat să își îndeplinească visul și să devină cunoscut și peste hotare.
„Viața mea fără baschet o văd foarte plictisitoare și nu aș putea trăi fără acest sport. Obiectivele mele sunt să ajung cât mai bun și să-mi ajut și colegii să ajungă și ei cât mai departe. Este un vis de-al meu să ajung un om de bază în echipele mari din Europa și îmi doresc foarte mult să ajung la o echipă din Europa și chiar din MBA”, mărturisește tânărul.
În prezent, Alexandru Cristian este legitimat la Clubul Sportiv Școlar din Sighetu Marmației și este elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”. Cu toate că din toamnă va merge la liceu, Alexandru este hotărât să-și ia cu el și pasiunea: baschetul.
Lasa un raspuns