REPORTAJUL ZILEI: Construcţia podului, în aşteptare

REPORTAJUL ZILEI: Construcţia podului, în aşteptare

Sighetenii de pe strada Valea Cufundoasă nu vor avea curând un pod nou peste râul Şugău, iar asta deoarece o parte dintre consilierii locali ai municipiului s-au abţinut de la vot în cadrul şedinţei ordinare de ieri în privinţa proiectului care prevedea aprobarea finanţării execuţiei noului pod. Proiectul de hotărâre a primit 10 voturi „pentru” şi 8 abţineri venite din partea consilierilor PSD, ALDE şi PPDD.
Este vorba despre un pod de peste 40 de ani care s-a prăbuşit în luna aprilie a acestui an. De atunci cetăţenii au fost disperaţi, deoarece abia mai puteau să ajungă la locuinţe din cauză că nu aveau o cale de acces practicabilă. Serviciul Public de Gospodărire Urbana a făcut demersuri pentru reparaţii şi nu s-a reuşit, vechiul pod fiind extrem de vechi şi degradat, iar în prezent există o cale de acces improvizată peste care se circulă, însă nu se ştie până când. La orice ploaie mai consistentă podul improvizat este pe cale să se prăbuşească, drept pentru care se are în vedere construcţia unui pod nou. Primele demersuri au fost deja făcute.
„În luna aprilie s-a prăbuşit acel pod care era din lemn, construit în anul 1973, aflat într-o stare avansată de degradare. Iniţial, după discuţiile cu oamenii care locuiesc acolo, am încercat să facem reparaţii la acel pod, însă am fost întâmpinaţi cu revoltă din partea lor pentru că li s-a tot promis de vreo 20 de ani că se va face un pod adevărat”, a arătat Ioan Şuştic, directorul Serviciului Public de Gospodărire Urbana.
Serviciul Public de Gospodărire Urbana a comandat o expertiză din partea unui proiectant, pentru a vedea care sunt soluţiile pentru reabilitarea podului vechi. S-a emis între timp un certificat de urbanism pentru reparaţii la acel pod, moment în care s-au făcut câteva lucrări pentru a se putea circula în zonă. Rezutatele expertizei au relavat însă faptul că podul nu mai este utilizabil, iar singura soluţie ar fi construcţia unui pod nou. Ulterior s-a emis un certificat de urbanism pentru execuţia unui pod nou, însă în momentul când s-a depus documentaţia s-a constatat că podul se află la graniţa dintre municipiul Sighetu Marmaţiei şi comuna Vadu Izei, fapt pentru care Consiliul Judeţean era în măsură de a elibera autorizaţia de construire, ceea ce s-a şi întâmplat în data de 24 august 2015. În cursul aceleiaşi luni, consilierii locali ai municipiului Sighetu Marmaţiei au aprobat studiul de fezabilitate.
Proiectul de hotărâre supus votului în cadrul şedinţei de ieri a prevăzut aprobarea finanţării unui obiectiv de investiţie, respectiv execuţie pod nou după moară pe strada Valea Cufundoasă din municipiul Sighetu Marmaţiei. Execuţia acestuia se dorea a fi din bugetul de investiţii al Serviciului Public de Gospodărire Urbana, cu finanţare în regim bianual, respectiv o parte din lucrare se finanţează din bugetul pe anul 2015, iar cealaltă parte din bugetul pe anul 2016. Sumele aferente sunt de 290.000 lei pe anul 2015, iar peste 261.000 de lei din bugetul pe anul viitor. În ceea ce priveşte anul 2015, reprezentanţii Serviciului Public de Gospodărire Urbana au arătat că finanţarea este posibilă datorită renunţării la câteva investiţii care nu s-au realizat în acest an, printre care trei centrale termice şi o autobasculantă. Unii consilieri locali şi-au exprimat încă de la început intenţia de a se abţine de la vot.
„Având în vedere obiecţiunile făcute în cadrul comisiilor reunite de azi, pe care nu dorim să le reamintim aici, grupul de consilieri PSD, fără a dori blocarea proiectului, îşi rezervă dreptul de a se abţine de la vot”, a spus Daniel Dunca, consilier local PSD.
Alţi consilieri, în speţă cei care locuiesc în apropiere şi se întâlnesc des cu sighetenii afectaţi din zonă, au arătat că aceste lucrări sunt vitale pentru zecile de familii de pe strada Valea Cufundoasă.
„Faptul că astăzi trece prin Consiliul local propunerea aceasta de a fi pus pe lista de investiţii, este o mare bucurie pentru mine şi pentru cei care locuiesc în zonă deoarece este o mare necesitate, iar oamenii de pe Valea Cufundoasă vor putea răsufla uşuraţi în momentul în care se va da drumul la lucrări în adevăratul sens al cuvântului.  Consider că această lucrare este vitală pentru Valea Cufundoasă”, a spus Liliana Vârsta, consilier local PNL.
Proiectul a fost supus votului, însă a primit doar 10 voturi „pentru” şi 8 abţineri, astfel că nu a fost aprobat.
Întrebaţi de către reporterii TV Sighet care sunt motivele pentru care s-au abţinut de la vot, consilierii locali ai PSD au refuzat să le facă cunoscute presei.
„Mă declar extrem de nemulţumită şi dezamăgită de ce s-a întâmplat. Eu zic că din luna aprilie şi până acum, oamenii au aşteptat suficient pentru a beneficia de un pod nou. N-au cerut nimic ieşit din comun, au cerut doar un strict necesar. Am sperat din tot sufletul că toată lumea a înţeles necesitatea acestei lucrări, însă am constatat cu tristeţe că au fost mai multe abţineri din partea colegilor noştri din PSD, pe motive pe care eu personal nu le cunosc, ne-au explicat că au fost discutate în comisii, comisii din care eu nu fac parte, însă cred că fiecare ar trebui să ne gândim la binele cetăţenilor”, a mai spus consilierul local Liliana Vârsta.
Oamenilor nu le rămâne decât să spere că, într-o altă şedinţă, cei pe care i-au ales să îi reprezinte în Consiliul local îşi vor exprima acordul ca acest pod să se construiască.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.