REPORTAJUL ZILEI: 12 tineri beneficiază de un confort sporit în garsonierele sociale în Casa Speranţei

REPORTAJUL ZILEI: 12 tineri beneficiază de un confort sporit în garsonierele sociale în Casa Speranţei

 Apartamentele sociale destinate tinerilor instituţionalizaţi care au fost nevoiţi să părăsească sistemul au fost date în folosinţă. 12 tineri beneficiază de un confort sporit, dar şi de o şansă de a se integra în societate, de a deveni mai responsabili şi mai descurcăreţi în faţa provocărilor vieţii. Clădirea a fost concesionată gratuit de la Primăria Sighet pe o perioadă de 30 de ani. Casa poartă numele simbolic “ Speranţa”, denumire inspirată de la preotul italian Ioan Bosco care s-a ocupat de tinerii care locuiau pe străzile din Torino şi care a schimbat sistemul educativ, luptând împotriva sistemului represiv, susţinând un sistem preventiv. Sub denumirea “18 plus”proiectul se adresează tinerilor care au împlinit 18 ani şi care au trăit până acuma în Casele de tip Familial.

Iuliana Cozma are 21 de ani şi locuieşte de un an de zile într-unul din apartamentele din Casa Speranţei. Vine din Casa de Tip Familial Pandurilor, iar pentru şansa oferită, nu are suficiente cuvinte de recunoştinţă.“Sincer, este un ajutor…nu cred că sunt cuvinte să pot mulţumi pentru şansa primită. Este un avantaj foarte mare pentru noi că putem sta aici, chiar şi pentru trei ani”, mărturiseşte tânăra.

Tinerii se bucură de condiţii de trai excelente. Dispun de o cameră de zi, bucătărie , baie şi un dormitor supraetajat.Tinerii care beneficiază de aceste locuinţe trebuie să înveţe să se descurce individual. Garsonierele sunt autonome şi se gestionează autonom. O condiţie este ca tinerii să fie angajaţi, să-şi plătească utilităţile şi să achite o chirie modică.

Dăm 50 de lei chiria şi achităm chelutielile, dar toate sunt făcute ca noi să ne obişnuim să fim responsabil, iar peste trei ani când va trebui să ne descurcăm singuri, să nu fie un şoc prea mare  pentru noi. Nici sumele nu sunt prea mari acum, ce-i drept”, recunoaşte Iuliana.
Tinerii vor sta timp de trei ani în garsonierele sociale, după care vor trebui să-şi ia zborul, să se descurce fiecare pe cont propriu. Atunci când a demarat acest proiect “18 Plus”, Padre Filippo a spus că această iniţiativă îi va ajuta pe tineri să fie mai responsabili. Iuliana are speranţe că nu-i va dezamăgi aşteptările.
      
 
Statul aici e o formare, învăţăm foarte multe lucruri, care sunt bune pentru noi. Dacă  atunci când am ieşit din Centrul de la Panduri eram panicată, nu ştiam cum mă voi descurca, acuma sunt mult mai matură, mai puternică”, spune tânăra.
 Mihai Răzveşi are 19 ani şi a primit această locuinţă din septembrie. S-a integrat repede. A venit de la Casa de Tip Familial Mihai Eminescu şi simte déjà diferenţa.
“Trebuie să ne descurcăm şi singuri, să putem face economii, să ne plătim datoriile. Până la urmă toţi ies din sistem, nu poţi trăi o viaţă instituţionalizat, iar apartamentele acestea sunt o şansă pentru noi”, spune Mihai.
Pentru a avea garanţia că vor fi însoţiţi şi sprijiniţi şi de acuma încolo, tinerii  beneficiază de asistenţa unui educator şi a unui pedagog, care organizează periodic sesiuni de colocvii informative şi educative. 
“Învăţăm aceşti tineri să-şi gestioneze singuri banii din salarii, să facă economii, dar mergem şi pe partea practică În învăţăm cum să-şi petreacă timpul liber, atunci când nu sunt la lucru: gătim împreună, facem prăjituri, unele activităţi pe care le-au avut şi înainte de-a intra în proiect cum ar fi dansul, picture, sportul. Tinerii care provin din sistemul social trebuie să aibă un loc de muncă, pentru că fiecare apartament e dotat cu contor propriu pe apă, gaz şi curent şi ei trebuie să achite integral consumul. Proiectul este preluat după un model italian, adaptat de Padre Filippo la modelul românesc. Tinerii răspund pozitiv, la început am încheiat cu ei un proiect de viaţă, prin care  ne-am propus o serie de obiective legate de viaţa în comunitate, viaţa personală, de eventualele legături cu familia, planuri de viitor. Încercăm să-I motivăm. La început a mers mai greu, acum la un an, văd însă că lucrurile merg spre bine”, spune Szilard Peşek, responsabil proiect.
Sunt ca o mare familie. Învaţă şi tinerii de la responsabilii proiectului, dar şi pentru aceştia , la rândul lor, e o experienţă inedită. Pentru a face cât mai interesantă şederea în apartamentele sociale, tinerii sunt antrenaţi în diverse activităţi menite a le dezvolta spiritul de echipă, creativitatea, stima de sine şi abilităţile de comunicare.
Voluntari, parteneri, sponsori privaţi, asociaţii şi fundaţii, dar şi prieteni apropiaţi ai coordonatorului acetui proiect ambiţios, Padre Filippo, au conlucrat pentru succesul acestui proiect care a fost inaugurat oficial în 16 iunie, 2012.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.