REPARAȚII: Secția de pediatrie a Spitalului Municipal a intrat în renovare, dar nu ajung banii

REPARAȚII: Secția de pediatrie a Spitalului Municipal a intrat în renovare, dar nu ajung banii

Secția de pediatrie a Spitalului Municipal Sighet a intrat în renovare.  În urma rectificării bugetare s-au alocat bani pentru reparații, însă suma nu este suficientă,  întrucât conducerea spitalui spune că de această dată renovarea va fi una completă, fiind înlocuite inclusiv rețeaua electrică și cea de apă, iar costurile sunt mari.
Ținând cont că sunt lucrări de interior, directorul spitalului, Dan Dunca, spune că vor fi finalizate în cel mult 3 luni și nu va fi afectată activitatea din secție. Costurile totale pentru renovarea pediatriei se ridică la aproximativ 780.000 de lei.
”Deja am două oferte de preț, o aștept și pe a treia. Mi s-a promis că azi va veni ofertantul cu devizul aproximativ. Construcția are 5 nivele, s-au făcut renovări parțiale la 3 dintre ele, iar 2 sunt efectiv dezafectate. În ele nu există pacienți și nici nu se pot interna și din păcate trebuie refăcute coloanele de apă și de scurgere, acestea trebuie făcute și la nivele la care s-a făcut renovarea și rețeaua de curent electric este foarte veche și nu rezistă, este de prin anii 80 făcută”, a spus Dan Dunca, managerul Spitalului Municipal Sighet.
Deși mai multe secții ale spitalului au nevoie de îmbunătățiri, pediatria a fost considerată o urgență mai ales acum, în sezonul rece, când secția este supraaglomerată.
”S-au alocat din bugetul local pentru anul acesta 170.000 de lei, dar vă spun că cele două devize care au fost aduse până în prezent se ridică la peste 700.000 de lei, pentru că la etajul, 1 deși a fost renovat, trebuie refăcută complet instalația de apă, schimbate ușile, de montat parchet, se face renovare la cerințele din anul 2016, exact cum trebuie făcut cu prize de oxigen una la două paturi, cu veioză la fiecare pat, efectiv cum sunt cerințele Direcției de Sănătate Publică pentru dotările minimale la un salon”, a explicat Dan Dunca.
Pentru a obține fondurile necesare, directorul unității spitalicești dorește să prezinte prin intermediul unei filmări situația secției de pediatrie în cadrul unei ședințe de Consiliu Local. Și secția de obstetrică-ginecologie este în curs de amenajare, a mai arătat managerul spitalului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.