Recomandările jandarmilor montani pentru amatorii de drumeții

Jandarmii montani maramureşeni sunt prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice din judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi pentru salvarea celor aflaţi în dificultate.

Ţinând cont de faptul că în această perioadă unele persoane doresc să desfăşoare activităţi în aer liber, jandarmii maramureşeni reamintesc cetăţenilor să respecte prevederile Legii nr. 54 din 2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic, care reglementează aceste activităţi desfăşurate pe domeniul public ori privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale cu scopul prevenirii, reducerii şi eliminării impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.

De asemenea, iubitorii de drumeţii montane sunt sfătuiţi să respecte regulile muntelui, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate şi să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia, să fie echipaţi adecvat, cu bocanci şi cu un rucsac cu strictul necesar, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate, să nu se abată de la traseele marcate pentru a nu întâmpina probleme nedorite.

Este indicat ca înainte de începerea unui traseu, aceştia să anunţe jandarmii montani din zonă cu privire la numărul de participanţi, precum şi ruta / traseul turistic pe care urmează să-l parcurgă.

Jandarmii maramureşeni reamintesc cetăţenilor că pentru orice problemă întâmpinată în zona montană să apeleze cu încredere la ajutorul oferit de jandarmii montani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.