RECENSĂMÂNT Maramureş: Suntem mai puţini decât la recensământul din 2002

RECENSĂMÂNT Maramureş: Suntem mai puţini decât la recensământul din 2002

Suntem mai puţini decât la recensământul din 2002. Cel puţin asta arată rezultatele recensământului care s-a încheiat în data de 31 octombrie. Cele mai mari scăderi ale populaţiei au fost înregistrate în municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei iar la nivel de judeţ, populaţia a scăzut cu 38.000 de locuitori.

Direcţia Judeţeană de Statistică Maramureş a prezentat astăzi rezultatele recensământului care s-a încheiat luni. La nivel de judeţ, populaţia a crescut doar în 11 unităţi administrativ-teritoriale şi a scăzut în 62 de UAT-uri. "Cele mai mari scăderi ale populaţiei sunt, după cum v-am mai spus, în municipiul Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei dar vreau să nominalizez toate localităţile unde sunt sub 90% din populaţia înregistrată la recensământul precedent din martie 2002, respectiv: în Baia Mare s-a redus la 87,20%, în Sighet la 88,26%, în Cavnic la 91,53%. Am nominalizat Cavnicul pentru că este un oraş mic şi acum este şi mai mic. La oraşul Săliştea de Sus s-a redus la 84,87%. S-a redus la Târgu Lăpuş la 89,40%, la Vişeu de Sus, la 84,36%", a declarat Vasile Pop, directorul Direcţiei de Statistică Maramureş.

La nivelul municipiului Sighetu Marmaţiei datele arată de asemenea o scădere a numărului de locuitori. Daca la recensamantul din 2002, aparea in statistică un numar de 42 246 de persoane recenzate aferente municipiului Sighetu Marmatiei, la sedinta de Consiliu Local de luni, Sorin Rednic , secetarul Primăriei Sighet a anunţat ca, dupa o efectuare de 95 %  a recensamantului la nivelul municipiului au fost trecute în evidenţă 34 318 de persoane. Acestea sunt doar cifre provizorii,  dar rezultatul final nu mai poate modifica mult aceste prime date. Cifrele anunţate indică o statistică îngrijorătoare,  o scădere a populaţiei Sighetului cu aproximativ 6000 de persoane. 13 băimăreni care au refuzat să prezinte recenzorului codul numeric personal se vor trezi în următoarele zile cu somaţii. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică susţin că urmează să analizeze aceste cazuri pentru a vedea dacă vor aplica amenzi sau nu.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.