Potrivit unui proiect de lege care a fost depus la Camera Deputaților, românii care au luat credite în euro, franci elvețieni, dolari, dar și alte valute vor putea să ramburseze în avans creditul exact la cursul din luna în care au luat împrumutul, astfel cu ajutorul unui împrumut de refinanțare, vor reuși să plătească rate cu până la 25% mai mici.
Astfel, cei care au luat de la bancă euro, franci elveţieni, dolari, dar şi alte valute vor putea rambursa în avans sumele respective, printr-un credit de refinanţare, exact la cursul din luna în care au luat împrumutul, scrie libertatea.ro.
Potrivit documentului depus la Camera Deputaţilor, ratele pe care ar urma să le plătească creditaţii aflaţi în dificultate de rambursare a împrumutului ar fi cu 25% mai mici. Spre exemplu, cine a luat un credit în euro, în 2007, va returna datoria nu la 4,5 lei, cât este cursul în prezent, ci la 3,5 lei/ euro, cât era atunci.
În prezent, dacă o persoană nu mai poate plăti creditul, de cele mai multe ori banca pierde şi dobanda, dar şi o parte din bani, întrucât garanţia imobiliară sau mobiliară este vândută la un preţ mai mic decât ceea ce a primit cetăţeanul. Dacă însă banca acceptă varianta de plată în avans la cursul din ziua când s-au luat banii, instituţia bancară are pierderi mult mai mici, susţin aleşii.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Ziua Culturii Carpatice la Baia Mare
RATE MAI MICI: Veste bună pentru românii care au credite în valută

Lasa un raspuns