Raport despre droguri

La sediul Senatului a avut loc ieri conferinţa de lansare a Raportului European privind drogurile 2022: tendinţe şi evoluţii.
Datele cuprinse în Raportul European privind drogurile 2022 au fost prezentate, în sistem de videoconferinţă, de Marica Ferri, şeful Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie EMCDDA.

Analiza anuală, prezentată de reprezentantul forului european, descrie evoluţia problemelor legate de droguri în Europa, precum şi modul în care inovarea transformă piaţa drogurilor. Potrivit raportului european, disponibilitatea drogurilor se menţine la niveluri ridicate în UE (în unele cazuri, cum ar fi cocaina, depăşind nivelurile anterioare pandemiei), iar substanţe psihoactive noi, cu potenţă mare, continuă să apară pe piaţă.

Raportul dezvăluie şi modul în care produsele pe bază de canabis devin din ce în ce mai diverse, iar producţia de droguri sintetice în Europa este în creştere. Referitor la consumul de droguri, există şi semne ale revenirii la nivelurile din perioada anterioară pandemiei. Astfel, în anii 2020-2021, se observă creşteri ale consumului de cocaină, cocaină crack, amfetamină şi metamfetamină în unele oraşe.

Conform datelor raportului european, ţara noastră se menţine în continuare sub media europeană în ceea ce priveşte consumul pentru majoritatea tipurilor de droguri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.