Puterea de cumpărare a românilor a crescut în 2016, comparativ cu 2015. Anul trecut, în ţara noastră s-a înregistrat o majorare cu 12% a puterii de cumpărare, în contextul în care şi la nivel european a fost identificată o evoluţie pozitivă a acestui aspect, potrivit unui studiu GfK privind puterea de cumpărare pe bătrânul continent. La nivel naţional, cei mai bogaţi români sunt locuitorii capitalei, urmaţi de cei din judeţele Timiş şi Cluj. Totuşi, deşi în creştere, puterea de cumpărare din România rămâne una dintre cele mai scăzute la nivel european.
Puterea medie de cumpărare sau venitul disponibil pe cap de locuitor înregistrată în România anul trecut este de 4.181 euro, potrivit studiului GfK privind puterea de cumpărare în Europa. Această sumă duce ţara noastră pe locul 33 din cele 42 de state incluse în cercetare, menţinându-se, practic, poziţia ocupată în urmă cu doi ani. Venitul înregistrat de România reprezintă aproximativ o treime din media europeană. În comparaţie cu 2015, România a crescut cu aproape 12% puterea nominală de cumpărare pe cap de locuitor.

Lasa un raspuns