PROTEST: Greva a continuat și astăzi la oficiile poștale

PROTEST: Greva a continuat și astăzi la oficiile poștale

 Deoarece nu s-a primit niciun răspuns în urma negocierilor avute cu compania Poșta Română, oficiul poștal din Sighetu Marmației este tot în grevă.După protestul spontan de ieri, sighetenii care au avut de achitat facturi sau de ridicat bani s-au prezentat din nou la poștă, dar ușile au fost tot închise.

În timp ce lucrătorii poștali din România își negociază majorarea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă, clienții sunt și ei afectați. Oamenii au așteptat din nou în fața poștei în speranța că aceasta își va relua activitatea.
 “Nu știam că este grevă și azi, numai ieri. Credeam că azi se lucrează. O să revin săptămâna viitoare”, a spus un sighetean.
 “Am venit să plătesc factura că e scadentă. Dacă știam că este grevă nu veneam. Ce grevă fac și aștia, că merg odată pe lună cu pensile pe teren. O să vin în altă zi că factura trebuie plătită”, a mărturisit un bărbat.
 “Nu știam de grevă, habar nu am avut de treaba asta. Nu m-am gândi că la poștă mai există și așa ceva”, a precizat un bărbat.
Ca să nu fie afectați și mai mult cetățenii, în Sighetu Marmației doar la punctul de lucru a fost întreruptă activitea, în schimb poștașii au mers pe teren pentru cascrisorile și drepturile bănești  să ajungă la beneficiari.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.