PROTECȚIA CONSUMATORILOR: Se întețesc controalele la magazinele cu produse alimentare

PROTECȚIA CONSUMATORILOR: Se întețesc controalele la magazinele cu produse alimentare

 În ultima perioadă Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat mai multe controale în unități de alimentație publică din județ. De săptămâna viitoare, atenția comisarilor maramureșeni se va concentra pe respectarea legalității în ceea ce privește comercializare produselor cu specific de Paști.

Controalele din ultimele zile ale celor de la Protecția Consumatorilor au fost efectuate în baza unui ordin prefectural și au vizat mai multe fast-food-uri și cantine școlare din Maramureș. 
„S-au controlat 62 de operatori economici, aplicându-se 13 amenzi în valoare de 15.500 lei. Printre neregulile găsite se numără nemenționarea alergenilor, neafișarea gramajului în lista de meniu și neafișarea prețurilor”, a declarat Olivia Ardelean, comisar șef în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Maramureș. 
În perioada următoare, comisarii maramureșeni de la Protecția Consumatorului vor veghea la respectarea prevederilor legale în ceea ce privește comercializarea produselor cu specific de Paști. Acțiuni similare se vor desfășura, de altfel, în întreaga țară. 
„De săptămâna viitoare vor începe aceste controale și vor viza comercializarea produselor din carne, proaspete, preambalate sau congelate, a peștelui, vinului, produselor lactate și de patiserie”, a mai spus Olivia Ardelean. 
Comisarii de la Protecția Cosumatorului Maramureș le recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare doar de la agenți economici autorizați.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.