O nouă ediţie a emisiunii „Realitatea din teren” vine cu informaţii proaspete, direct de la faţa locului, doar la TV Sighet. Luni, de la ora 20:00, telespectatorii vor putea urmări un subiect interesant, filmat tocmai în comuna Giuleşti, acolo unde unitatea de învăţământ şi-a îmbunătăţit recent condiţiile.
Este vorba despre lucrările demarate în urmă cu câţiva ani, care au ajuns de curând la stadiul de finalizare. Acum clădirea are o nouă înfăţişare, condiţiile de desfăşurare a actului educaţional sunt şi ele demne de secolul XXI, iar unitatea de învăţământ este pregătită pentru sezonul rece. Ioniţa Ilieş a stat de vorbă cu directorul Şcolii Gimnaziale „Ilie Lazăr”, Gheorghe Rednic, care povesteşte ce demersuri au fost necesare pentru a obţine finanţare, cum au decurs lucrările, dar şi ce alte investiţii sunt necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care elevii din comună îşi desfăşoară activitatea. Pe de altă parte vor fi luate în discuţie şi performanţele obţinute de către elevi la olimpiadele din anul şcolar 2014 – 2015, dar şi despre opţiunile pe care absolvenţii clasei a VIII-a le-au ales pentru a urma studiile liceale. Ediţia cu numărul 9 a emisiunii Realitatea din teren va fi difuzată luni de la ora 20:00, la TV Sighet.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
PROMO: “Realitatea din teren” revine luni, 13 iulie, cu o nouă ediţie. Vezi care este tema emisiunii

Lasa un raspuns