PROMO: O invitată de marcă la emisiunea Zestrea Maramureșului

PROMO: O invitată de marcă la emisiunea Zestrea Maramureșului
Zestrea Maramureșului revine, la TV Sighet, duminica aceasta cu o ediție aparte. Realizatoarea emisiunii, Măriuca Verdeș, deschide pentru telespectatori porțile casei unei artiste desăvârșite, Angela Buciu.  Îndrăgita interpretă își va deschide și porțile sufletelui, plin de amintiri și momente deosebite din viață.
Angela Buciu și-a dedicat viața muzicii populare, care ocupă un loc deosebit în sufletul ei. 
„Lăudăm pe Iisus, bine v-am regăsit la o nouă emisiune Zestrea Maramureșului. Ne-am gândit să continuăm ideea de a sărbători, de a ne bucura alături și prin intermediul invitaților noștri. Am avut câteva emisiuni pe care le-am alocat special celor care și-au dedicat în mare parte mulți ani cântecului. Așa se face că astăzi suntem într-un cadru poate mai deosebit față de celelalte emisiuni, pentru că ne aflăm în casa doamnei Angela Buciu și vrem să pătrudem mai adânc oarecum în istoria vieții dumneaei, în activitatea pe care a desfășurat-o atâția ani în Maramureș, pentru Maramureș și pentru România, de ce nu”, a precizat Măriuca Verdeș, realizatoarea emisiunii Zestrea Maramureșului.
„Ce poate fi mai frumos decât să îți îndeplinești un vis? Așa cum și eu, de mică cocoană, de mic prunc, mi-am dorit să fiu cântăreață, să fiu artistă. Nu era o modă, ce știam noi de modă, pur și simplu asta a fost dorința mea de mic copil, să devin artistă, să cânt, și uite Dumnezeu m-a ajutat să mă împrietenesc cu cele 7 note muzicale, care au constituit pentru mine temelia, studiindu-le, făcând canto, studiind din scoață în scorță tot ce se predă la Conservator, având și profesori de excepție”, a declarat Angela Buciu

O viață de cântec și de momente deosebite cu Angela Buciu, așadar nu ratați emisiunea Zestrea Maramureșului, care va fi difuzată la TV Sighet duminică la ora 16:00, iar în reluare vineri, începând cu ora 22:00. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.