TV Sighet revine în această seară cu o nouă ediţie a emisiunii „Realitatea din teren”. De data aceasta Ioniţa Ilieş vă va prezenta o realitate frumoasă, captivantă, care îşi propune să ţină telespectatorii TV Sighet în faţa micilor ecrane preţ de o oră, pentru a asista la un spectacol ce s-a desfăşurat de curând în comuna Vadu Izei.
Este vorba despre ediţia cu numărul 16 a evenimentului „Serbările copilăriei”, pregătit în fiecare an de către administraţia publică locală, împreună cu celelalte instituţii din comună, respectiv şcoala şi primăria. Şi în acest an evenimentul s-a bucurat de succes. Au fost organizate numeroase concursuri dedicate celor mici, care le-au adus premii tuturor participanţilor. Competiţii de şah, expoziţii de pictură şi desen, concursuri de karate, întrecere în sac, dar şi un spectacol de nota 10, la care au fost invitaţi copiii de la numeroase ansambluri şi formaţii din întreg Maramureşul istoric. De cadouri s-a bucurat toată lumea, iar publicul, alcătuit din sute de persoane, părinţii, copii, bunici şi alți susţinători, a asistat la spectacolul pus în scenă de cei mici. Au evoluat şi interpreţi consacraţi ai Maramureşului, care au oferit un adevărat regal folcloric celor prezenţi. Seara s-a încheiat cu o discotecă în aer liber, care a culminat cu unfoc de artificii. O parte din spectacol o puteţi urmări în această seară de la ora 20:00, în cadrul emisiunii „Realitatea din teren”, iar în reluare sâmbătă de la ora 13:00.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 6 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de sprijin destinate culturilor afectate de secetă
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ: O jucărie pe care nu o mai folosești poate deveni bucuria altui copil – Baia Mare pune suflet
SIGHETU MARMAȚIEI: Un nou capitol pentru cultura din Sighetu Marmației
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 4 noiembrie în Baia Mare
SIGHET: Ambulatoriul Spitalului Municipal face un pas important spre digitalizare
SIGHET: Lucrări de modernizare pe strada Solovan
MUZEUL SATULUI: S-au încheiat lucrările de restaurare la Casa cu oloiniță din Fericea
GALERIA DE ARTĂ U.A.P. BAIA MARE: Invitație la vernisajul expoziției LIMINAL cu lucrări semnate de artistul Romeo BUD
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
DINASTIA ARTELOR: Obrăzare maramureșene – datină și mister, un eveniment de neratat la Baia Sprie
ANOFM sprijină atât persoanele care doresc să învețe o meserie, cât și angajatorii interesați să organizeze programe de ucenicie
VITAL: Responsabilitate socială – Zeci de angajați s-au implicat în campania de donare de sânge
PERFORMAȚE REMARCABILE pentru sportivii C.S. Știința Electro Sistem Baia Mare la Brașov O-Meeting 2026 și Campionatele Naționale de Orientare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 3 noiembrie în Baia Sprie
PROGNOZĂ ANM: Cum stăm cu vremea în următoarele două săptămâni în Maramureș
SIGHETU MARMAȚIEI: Două ore fără curent în zona Fuchs
SPECIAL: „Inteligență artificială și cetățenie digitală” – o nouă disciplină pentru liceeni
VIDEO: Județul Maramureș nu a primit vaccinuri pentru boala micilor rumegătoare și variolă bovină
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: De Ziua Tuturor Sfinților, ne-am amintit și de eroii comunității din Ocna Șugatag
PROMO: Ediția din această seară a emisiunii ”Realitatea din teren”de la TV Sighet prezintă un eveniment special

Lasa un raspuns