Proiecte din Maramureșul Istoric, susținute de liberali

Un sfârșit de săptămână dens au avut viceprimarii liberali Ioan Holdiș (Poienile de sub Munte), Ioan Ruscovan (Rona de Sus), Ioan Tomoioagă (Moisei), dar și președinții PNL Repedea, Pavel Țudic, respectiv PNL Bocicoiu Mare, Silvia Iurașcu.

I-au avut ca oaspeți pe deputatul Călin Bota și pe secretarul general al PNL Maramureș, Ioan Muntean Oaspeți care au venit să vadă care e stadiul proiectelor pentru aceste comunități; în primul rând, al celor cuprinse deja în Programul Național ”Anghel Saligny”, lansat de PNL.

În Poienile de sub Munte e vorba de costruirea de poduri, o investiție de 9.150.000 de lei, dar și de modernizarea drumului comunal DC6 Pentaia, în valoare de 7.310.000 lei.

La Repedea, cu 14.000.000 lei se vor moderniza și reabilita drumuri și străzi din comună.

Și la Rona de Sus se va moderniza rețeaua stradală, suma alocată fiind de 3.000.000 de lei.

La Bocicoiu Mare, 6.450.000 de lei vor fi folosiți pentru poduri și podețe.

La Moisei, comuna cu cel mai mare număr de locuitori din județ, conform ultimului recensământ, și investițiile sunt mai mari. O dovadă în acest sens este și prezența la întâlnirea de lucru a consilierului de stat în cancelaria prim-ministrului, Ciprian Hojda, dar și a consilierilor județeni Emil Horj și Gabriel Ștetco. Moisei-ul va beneficia de 25 de milioane lei pentru o stație de epurare și extinderea canalizării, iar 2,1 milioane vor fi utilizați pentru extinderea rețelei de apă.

Toate sumele menționate – și cuprinse în programul ”Anghel Saligny” – au fost obținute și grație lobby-ului consistent făcut de parlamentarii liberali și de maramureșenii care au ajuns în Guvernul României.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.