VIDEO | Proiecte de dezvoltare care prind cheag

Se lucrează la cele 5 proiecte pentru care Primăria Bârsana a obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Dacă până acum autoritățile locale s-au axat pe întocmirea documentației necesare, din primăvara anului viitor vor începe șantierele.

Extinderea și modernizarea rețelei de apă, reabilitarea a două școli, construirea unui pod peste râul Iza și reabilitarea dispensarului sunt investițiile care vor fi făcute cu prioritate în perioada următoare în Bârsana.

”Dacă lucrurile decurg normal, în primăvara anului viitor ne vom organiza pentru șantier. Mai avem și reabilitarea celor două cămine culturale pentru care am obținut finanțare  prin fonduri europene, prin AFIR. Am considerat că aceste cămine culturale trebuie reabilitate, am profitat de sursa de finanțare pentru că Bârsana are un potențial de a atrage fonduri europene foarte mare dat fiind și monumentul UNESCO și Mănăstirea Bârsana și de aceea vrem să profităm de orice proiect care se poate finanța”, a declarat Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.

Finanțarea care s-a obținut pentru aceste lucrări este una consistentă iar odată finalizate investițiile vor fi un pas important în modernizarea comunei.

”Valorea finanțării căminelor culturale este de aproximativ 500 000 euro, iar valoarea proiectelor prin Programul Național de  Dezvoltare Locală este de aproximativ 12 000 000 lei”, a adăugat Teodor Ștefanca.

Edilul local a mai precizat că odată cu reabilitarea dispensarului uman își dorește să deschidă în Bârsana un centru medico-social.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.