VIDEO | Defecțiune la sistemul informatic al Primăriei Sighet

Sistemul informatic al Primăriei Municipiului Sighetu Marmației nu este funcțional. Din cauza defecțiunii apărute primarul Horia Scubli anunță că în următoare perioadă activitatea Direcției Venituri va fi limitată.

Din cauza acestei defecțiuni nu pot fi eliberate documente, iar plățile de taxe și impozite nu se pot face digital.

”Doresc să fac un anunț prin care să le spunem cetățenilor Sighetului  că pentru o perioadă scurtă sistemul informatic de la Primărie are o mică problemă și va intra într-o activitate de mentenanță și nu vom putea decât să preluăm sumele de bani ale acelor persoane care vor să își plătească taxele și impozitele. Datorită faptului că sistemul informatic în acest moment nu funcționează nu vom putea elibera certificate fiscale sau alte documente decât în cazurile speciale. Persoanele interesate pot să vină să vedem în ce măsură le putem ajuta. Din păcate trăim într-o lume destul de nestabilă, iar sistemele informatice sunt mai vulnerabile și atunci se mai întâmplă să cadă sistemul informatic”, a precizat Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Primarul municipiului Sighetu Marmației a mai precizat că se caută soluții pentru a fi remediată cât mai repede această problemă.

”Suntem în plină activitate de căutare a soluțiilor, termenul nu pot să îl comunic, sperăm că nu o să fie pe termen lung, însă fiind sfârșit de an oamenii au tendința firească să își rezolve problemele financiare legate de taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească statului și atunci apelez la ei cu încrederea și răbdarea necesară. Ne vor ajuta dacă vor avea un comportament mai tolerant cu cei de la Serviciul taxe și impozite care se luptă să refacă sistemul informatic”, a adăugat Horia Scubli.

Reprezentanții Primăriei Sighet solicită înțelegere din partea cetățenilor și îi asigură că întreprind toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.