PROIECT: Primăria Bogdan Vodă va primi aproape un milion de euro pentru modernizarea grădiniței și a școlii

PROIECT: Primăria Bogdan Vodă va primi aproape un milion de euro pentru modernizarea grădiniței și a școlii

 Primăria Bogdan Vodă va primi de la Ministerul Dezvoltării Regionale aproape un milion de euro pentru reabilitarea și modernizarea grădiniței și a școlii din localitate. Această investiție va contribui – e de părere primarul Anuța Bizău – și la dezvoltarea comunității.

Primăria Bogdan Vodă a semnat recent contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a proiectuluimodernizăriigrădiniței și a școlii, în valoare de aproape un milion de euro. 
”E un proiect pe care l-am depus la Ministerul Dezvoltării în cursul lunii septembrie, care cuprinde reabilitarea grădiniței și a celor două corpuri ale școlii, unde învață cei de la învățământul primar, iar în alt corp, clasele V-VIII. Am aflat că se pot obține bani pentru acele unități care nu au autorizații sanitare de funcționare. La noi nu exista, pentru că nefiind reabilitate recent nu erau îndeplinite condițiile cerute de DSP. Am redactat un proiect pe care l-am susținut personal la minister, unde am cerut bani pentru reabilitare”, povestește primarul Anuța Bizău. 
În următoarea etapă s-a realizat un studiu de fezabilitate și s-a contactat o firmă de proiectare. 
”În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de reabilitare, de consolidare a fundației, de izolare a exteriorului, vom monta acoperiș nou, geamuri termopan acolo unde nu există, uși și vom introduce și încălzire centrală”, a adăugat pirmarul Anuța Bizău.
Proiectul se încadrează în Programul național de dezvoltare locală. Valoarea totală a acestuia este de aproximativ un milion de euro. Proiectul se întinde pe trei ani, lucrările urmând să fie finalizate în 2019.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.