VIDEO | Programarea probei practice pentru obținerea permisului de conducere

Dat fiind că au fost două luni de stare de urgență, cei care au fost programați să susțină proba practică în vederea obținerii permisului de conducere în perioada 16 martie – 15 mai vor fi reprogramați din oficiu.

Reprogramamrea acestora se va face, fără a fi necesară prezența candidatului, de către lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, prin proceduri specifice, cronologic.

La desfășurarea probei practice candidații vor avea asupra lor dosarul de examinare și se vor respecta următoarele condiții: examinatorul, candidatul și martorul vor purta echipamente de protecție pe toată durata de desfășurare a probei, în lipsa acestora putând fi refuzată susținerea probei. În autovehicul vor fi prezente maxim 3 persoane în același timp; școlile de conducători auto vor asigura igienizarea autovehiculelor cu care se susține proba practică, iar pentru ocupanți va fi pus la dispoziție un flacon cu substanță dezinfectantă.

De asemenea, vor pune la dispoziție echipament pentru măsurarea temperaturii corporale, în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr.435/2020. Se va respecta distanța fizică de 1,5 metri între persoanele aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere. De asemenea se va respecta evitarea prezentării la locul de întâlnire a candidaților cu însoțitori (prieteni, rude,etc). Din listele cu candidați vor fi excluse persoanele care figurează în izolare la domiciliu sau în carantină.

În acest context, în municipiul Baia Mare:

  • candidații programați în data de 16.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE sunt reprogramați pentru data de 5 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 16.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 9 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 18.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE sunt reprogramați pentru data de 10 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 18.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 11 iunie 2020;
  • candidații programați în datele de 23.03.2020 și 25.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 15 iunie 2020.

În municipiul Sighetu Marmației:

  • candidații programați în data de 17.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 2 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 19.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 3 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 26.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 4 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 31.03.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 9 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 02.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 10 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 09.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 11 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 14.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 15 iunie 2020;
  • candidații programați în data de 16.04.2020 și 23.04.2020 în vederea obținerii permisului de conducere la categoria B/BE/C/CE/D sunt reprogramați pentru data de 16 iunie 2020.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.