Jandarmii din cadrul grupei operative de ordine publică de pe raza localităţii Târgu Lăpuş, care au asigurat măsurile de ordine publică la Serbările „Fii satului din localitatea Groşii Ţibleşului”, au identificat duminică, 26 august a.c., în jurul orei 13:00, două persoane care comercializau produse fără a avea afişat preţul de desfacere.După efectuarea verificărilor în bazele de date, Alexandru M. de 57 ani şi Ludovic L. de 62 ani, ambii din localitatea Baia Mare, au fost sancţionati, conform Legii 12/1990, cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei fiecare.
Stiri de actualitate:
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 27 octombrie în Baia Mare, Lăpușel, Hideaga, Recea
ERASMUS+ ÎN MARAMUREȘ: Aproape 1,6 milioane de euro pentru educație în anul școlar 2026-2027
RUGBY: „Zimbrii” joacă în deplasare cu Steaua în semifinalele Cupei României
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Bărbați sancționați pentru pătrunderea în fondul cinegetic cu motociclete de cross
FOTBAL: Victorie la scor pentru CSM Sighet. Un jucător a înscris de patru ori
VOLEI: Început de campionat cu înfrângere pentru Știința Explorări
COLONIA PICTORILOR: Classic Unlimited – o nouă întâlnire între muzică, poezie și artă vizuală
ZIUA ARMATEI ROMÂNE celebrată în municipiul Baia Mare
VITAL: Drumul apei descoperit de elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială George Coșbuc, Baia Mare
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI continua campaniile de donare de sânge
NORD LITERAR: Salonul de carte – Bookstage Baia Mare 2026, o adevărată sărbătoare a spiritului
INSPECTORATUL DE JANDARMI MARAMUREȘ: Bărbat suspectat că ar fi provocat un incendiu într-un bloc de locuințe din Baia Mare, imobilizat de jandarmi și condus la sediul poliției
FOTBAL: Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru „dubla” din noiembrie din Liga Națiunilor
FOTBAL: Încă o victorie bifată de CS Minaur
BAIA MARE: Incendiu la parterul unui bloc
Produse comercializate fără preţ afişat la Târgu Lăpuş

Lasa un raspuns