VIDEO | Proceduri de adopție mult simplificate

Procedurile de adopție au fost simplificate prin modificări aduse recent Legii adopției.Cert este că numărul dosarelor depuse pentru intenția de adopție a crescut semnificativ în ultimul an, la nivelul județului Maramureș.

În prezent, în evidențele Compartimentului Adoptii din cadrul DGASPC Maramureș sunt 39 de copii adoptabili. În ultima perioadă, în urma dispozițiilor Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții au fost instrumentate 65 de dosare, care urmeazăsă fie depuse în instanță cu propunere de încuviințarea deschiderii procedurii adopției și ulterior instanța de judecatăsă se pronunțe cu privire la adoptabilitatea acestora.

”Evident, ulterior instanța de judecată se va pronunța cu privire la adoptabilitatea acestora. Important este că am reușit să deblocăm un număr semnificativ de dosare de adopție care, din motive, uneori nejustificate, mențineau copiii  în sistemul de protecție. fără a avea acces la posibilele familii adoptatoare”, menționează Adrian Mândru, purtător de cuvânt DGASPC Maramureș. .

Un  aspect pozitiv cu privire la procedura adopției este faptul că noua lege a adopției a fost adoptată în plen de curând, iar procedurile prin care un copil este declarat adoptabil au fost mult simplificate.

Astfel, nu mai este necesar acordul rudelor de până la gradul al patrulea,  se scurtează termenul în care părinții biologici renunță la drepturile și responsabilitățile lor, iar copiii vor putea fi adoptați și după vârsta de 14 ani. Pe de altă parte, atestatul de familie adoptatoare va fi valabil de acum înainte cinci, ani și nu doi ani, cum era până în prezent, iar părinții adoptativi vor avea drepturi similare cu cei biologici. Concediul de acomodare, similar celui de creștere a copilului va fi mai bine plătit, în plus primesc stimulente financiare care îi încurajează să adopte copii cu vârste mai mari, care suferă de un grad de handicap sau frați care nu pot fi separați”; precizează purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureș, Adrian Mândru.

De la începutul anului 2020 s-au adoptat 5 copii, iar în prezent alte 5 dosare se află în instrumentare, urmând ca acestea să fie depuse în instanță pentru finalizarea adopției. 2 copii se află în încredințare în vederea adopției pe o perioadă de 90 de zile la persoane atestate ca apte să adopte. Pentru cei doi copii, adopția urmează să fie finalizată la împlinirea celor 90 de zile de la încredințarea în vederea adopției. Una dintre provocările procesului de adopție o reprezintă reticența persoanelor în a adopta copii de vârstă mare și copii cu probleme de sănătate. Compartimentul de Adoptii are în evidență 49 de persoane cu atestat valabil si un numar de 13 persoane in evaluare.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.