Inspectoratul Școlar Județean a publicat săptămâna trecută lista instituțiilor de învățământ din Maramureș care nu dețin autorizații de funcționare. Printre cele 36 de unități fără autorizații s-a numărat și Grădinița cu program prelungit nr. 7 din Sighetu Marmației, fapt ce a surprins conducerea instituției de învățământ, care susține că autorizația a fost recent reînnoită.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș au precizat că din cele 168 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică din Maramureş, doar 126 au autorizaţii sanitare, în curs de autorizare sunt 6, iar fără autorizaţie sunt 36. Această informație a fost însă contestată de conducerea unei unități de învățământ din municipiu Sighetu Marmației, care spune că s-a produs o eroare.
„Țin să informez locuitorii orașului Sighetu Marmației și din tot județul că grădinița cu program prelungit nr. 7, în ceea ce privește documentația existentă în unitate și mai ales autorizațiile sanitare de funcționare, la noi există chiar reactualizate cu data de 05.10.2015. Având în vedere că suntem unitate cu personaliatate juridică, avem structură grădinița cu program normal Popa Lupu și avem în această autorizație cuprinsă și autorizația curpinsă pentru grădinița cu program normal”, a spus Rodica Iodi, director al Grădiniței cu program prelungit nr.7 din Sighet.
Conducerea unității de învățământ spune că nu a existat nicio situație în care să se pună problema retragerii autorizației de funcționare.
„Nu s-a pus problema unei astfel de situații, mă gândesc că această informație a fost dată eronat sau a fost o greșeală din partea unei persoane. Am anunțat Inspectoratul Școlar, este în posesia unor copii scanate ale acestor autorizații sanitare de funcționare. Sunt mai multe surse unde se pot verifica”, a precizat Rodica Iodi.
În urma reverificării documentației Grădiniței cu program prelungit nr.7 din municipiu s-a constat că aceasta avea autorizație de funcționare doar că la momentul în care s-a făcut centralizarea instituțiilor de învățământ din județ nu se cunoștea situația grădinitei.
„În urma verificărilor făcute pe baza actelor primite din școli și grădinițe am reverificat iar la grădinița cu program prelungit nr. 7 din Sighetu Marmației există autorizație sanitară de funcționare eliberată de Ministerul Sănătății în baza declarației pe propria răspundere a doamnei director. Este valabilă autorizația, numai că la data la care noi am făcut centralizarea nu am știut de această autorizare, este o greșeală pe care mi-o asum”, a declarat Elisabeta Kramarik, inginer investiții Inspectoratul Școlar Județean Maramures.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar au precizat că nici în cazul instituțiilor fără autorizații nu se pune problema de a fi închise, ci se caută soluții pentru problemele majore care împiedică derularea activității în condiții de siguranță.

Lasa un raspuns